miercuri, 25 iulie 2018

“Cupa Prieteniei” la fotbal


Pupilii președintelui Gery Dinică vor avea prilejul să apară în fața iubitorilor de fotbal câmpineni la finele săptămânii viitoare, mai precis pe data de 5 august. Astfel, sub egida clubului A.S. Muntenii Câmpina și a Consiliului Local, “sinteticul” de la ”Petrol” va găzdui un atractiv turneu de fotbal intitulat CUPA PRIETENIA. De remarcat faptul că această competiție care va bifa ediția cu numărul 2, este posibilă datorită sprijinului financiar acordat de către aleșii locali ai municipiului Câmpina. Rămâne ca aceștia să onoreze și prin prezență acest eveniment fotbalistic la care sunt așteptați câți mai mulți iubitori de fotbal câmpineni. Pe agenda organizatorilor figurează mai multe echipe din zonă, numele acestora urmând să fie comunicat în următoarele zile.