duminică, 23 iulie 2017

Un nou drum pentru Ionuţ

După Marius Butufei, un alt tânăr fotbalist a părăsit corabia echipei Intersport Filipeşti de Târg. Este vorba de Ionuţ Burchi, care începând cu stagiunea de toamnă va combate sub culorile formaţiei C.S. Blejoi. În partidele amicale susţinute până acum, Ionuţ a lăsat o bună impresie fapt ce a făcut ca semnătura lui să apară pe un contract aferent sezonului care va urma. Imediat, acesta a ţinut să precizeze că, “este un pas foarte important în cariera mea sportivă. Sunt bucuros că am ales să semnez cu una dintre cele mai puternice competitoare din Liga A Prahova. Abia aştept să debutez în meciurile oficiale.” Aşadar, chiar şi fără F.C. Petrolul, viitorul campionat judeţean care va porni la drum pe data de 19 august se anunţă la fel de atractiv, cu câteva echipe destul de puternice. În mod sigur, una dintre acestea va fi şi C.S. Blejoi, o grupare care şi-a propus clasarea pe unul din primele trei locuri şi câştigarea Cupei A.J.F. Prahova.