luni, 31 iulie 2017

Fotbal din amintiri

Sportul Câmpina – Rapid Bucureşti  1-5 

Pentru mulţi iubitori de fotbal câmpineni, prezenţi în număr destul de mare comparativ cu partidele din sezonul trecut, meciul a trezit multe nostalgii. Pe lângă numele de tradiţie al echipei vizitatoare, distribuţia gazdelor a fost cea care a  surprins în mod plăcut. Prezenţa pe gazon a unor cunoscuţi jucători cum ar fi: Radu George, Bogdan Ilioiu sau Mugurel Negreanu  a dat un plus de culoare acestei întâlniri, fiind un subiect aprins de discuţie. De comun acord s-au jucat trei reprize a câte 35 minute fiecare. Conduşi cu 2-0, elevii lui Philip Basma au beneficiat de un penalty transformat cu multă siguranţă de Mugurel Negreanu (foto) şi nu puţin a lipsit ca acesta să egaleze situaţia pe tabela de marcaj. De notat că Mugurel, după o pauză de un an datorată unei accidentări mai vechi, încearcă să revină pe gazon sub culorile echipei Sportul. În final, tinereţea şi prospeţimea fizică a oaspeţilor a fost un factor determinat în obţinerea unei victorii categorice care s-a conturat în ultima parte a jocului. În linii mari cam aceasta a fost istoria unui joc la finalul căruia mulţi spectatori au părăsit stadionul trişti, cu regretul că în Câmpina speranţa de a mai avea o grupare fotbalistică care să facă performanţă este ZERO. Trist, dar adevărat. Pentru formaţia câmpineană, pe gazon au evoluat următorii jucători: Constantin, Bucuroiu, A. Negreanu, R. George, Ilioiu, Jantea, Biro, Roşu, Spurcaciu, Dinică, Pantilie, M. Negreanu, Basma, Corneanu şi I. Lucian.






Declaraţie după meci:
Philip Basma (antrenor Sportul):

“Am întâlnit o echipă de Liga  a IV-a, cu mulţi jucători tineri, bine aşezaţi în teren care într-adevăr au condiţii foarte bune de pregătire, spre deosebire de noi care de multe ori ne întâlnim numai la meciuri. În aceste condiţii am încercat să facem faţă, aşa cum am putut, şi sper că spectatorii prezenţi în tribune au apreciat efortul jucătorilor în ciuda căldurii de afară. De altfel, pe această cale eu şi colegii mei le mulţumim şi îi aşteptăm în continuare lângă noi”