sâmbătă, 27 aprilie 2013

Petrolistul Boldeşti – A.F.C. Brebu 1-0


Chiar dacă au întâlnit ocupanta locului doi, fotbaliştii brebeni au rezistat cu brio timp de 86 de minute, mai ales că din minutul 30 au evoluat în „10”, după ce Drăgan a colecţionat un cartonaş roşu. Pe acest fond, gazdele au controlat ostilităţile, dar elevii antrenorului Robert Săvulescu, bine aşezaţi în teren, au făcut eforturi demne de toată lauda pentru a obţine un rezultat notabil. Distribuţia A.F.C. - ului a fost următoarea: Stănulescu (cpt) – Toader, Marcu, Drăgan, Durbac, Motoroiu, Ciubotaru, Vintilă, Nichifor, Sora, Voinea.  Au mai jucat: Spânu, Oprea, Târboiu şi Bucura.
În continuare, Mirel Marcu (foto) şi colegii lui vor avea parte de o întâlnire în care calculele hârtiei indică un succes al formaţiei oaspete, C.S.M. – ul câmpinean urmând să se deplaseze pe terenul din Brebu, pentru un joc programat la finele săptămânii viitoare, mai precis vineri, ora 18.00.


Declaraţii după meci:
Robert Săvulescu (antrenor A.F.C. Brebu):
”A fost un meci în care am încercat să facem o figură cât mai frumoasă, în compania uneia dintre cele mai puternice formaţii din serie. Nu am ce să le reproşez băieţilor care au rezistat până spre finalul partidei. Acesta este fotbalul. Pentru noi, programul care urmează este unul în care fiecare punct contează. Vineri, la Brebu va sosi liderul după care urmează o deplasare pe terenul formaţiei Voinţa Vadu Părului”.