joi, 28 februarie 2013

Gata, se joacă!

Conform aşteptărilor, ţinând cont şi de condiţiile meteo existente în acest moment, reprezentanţii celor 18 combatante din Liga A Prahova au fost de acord cu reluarea campionatului la finele acestei săptămâni. Singurul meci care a fost amânat, urmând să fie reprogramat, este cel la Buşteni, unde formaţia locală trebuia să întâlnească pe Precizia Breaza. Tot în acest weekend, se va desfăşura o nouă etapă de Cupă, la startul căreia se va afla o parte dintre reprezentantele eşaloanelor B şi C din judeţul nostru. O noutate a acestui sezon de primăvară, trebuie consemnată în dreptul formaţiei de pe locul XVII al seriei, Astra III Ploieşti. Această grupare va evolua pe cochetul stadion din Ciorani şi va beneficia de aportul unor jucători foarte cunoscuţi. De fapt, aceştia sunt însoţiţi de patronul lor, Ion Mihai, cel care intenţionează ca pe viitor, această nouă echipă să facă cu adevărat performanţă. Tot la capitolul noutăţi trebuie să amintim că echipa Chimia Brazi a anunţat că meciurile de acasă le va susţine pe arena din Valea Călugărească. Şi ca să existe şi motivaţii în plus, A.J.F. – ul a hotărât ca la finalul campionatului, formaţia cu cele mai puţine cartonaşe “roşii” sau “galbene”, să primească drept premiu, un set complet de echipament sau 10 mingii de firmă.