joi, 22 noiembrie 2012

Oaspeţii merg la victorie

Victoria Bordeni – C.S. Cornu

”Şifonaţi” în etapa trecută, jucătorii corneni sunt condamnaţi să câştige, în condiţiile în care distanţa faţă de formaţia A.S. Tufeni s-a mărit la 6 puncte. Antrenorul Andrei Ionescu nu se va putea baza pe aportul lui Gratie, acesta fiind nevoit să intre mai repede în vacanţă faţă de colegii săi, datorită unui cartonaş „roşu” primit în etapa trecută. Cu privire la acest meci, ”Mara” (foto), managerul echipei cornene ne-a declarat: ”Este un joc ca oricare altul. Ne luăm măsuri să obţinem un rezultat bun, un rezultat care să ne ţină în plasa liderului. Ne luptăm în continuare pentru promovare, dar numai pe teren, nu aşa cum ne acuză unii. Imediat după meci voi pregăti jucătorilor noştri un frumos banchet, care va avea loc la o cunoscută locaţie din Cornu”.
Deci, duminică dimineaţă, fotbaliştii corneni vor face o vizită la Bordeni, pentru un joc programat să înceapă la ora 11.00.