joi, 18 octombrie 2012

Un pas înainte pentru Unirea

Pentru prima oară în fotbalul câmpinean, dacă greşim în această privinţă ne cerem scuze, un club de fotbal de la noi doreşte să organizeze conferinţe de presă înaintea fiecărui joc oficial pe care-l va susţine în campionat.
 Acest început aparţine formaţiei Unirea Câmpina, care iată, face un gest de normalitate, un gest pentru care conducerea acestui club merită felicitări. Aşadar, astăzi după amiază, antrenorul Florin Stăncioiu împreună cu căpitanul său de echipă, Adrian Stăncescu (foto) s-au aflat faţă în faţă cu reprezentanţii mass media. Evident, discuţia s-a concentrat asupra partidei pe care fotbalişţii câmpineni o vor susţine mâine la Făgăraş, contra localnicilor de la Civitas. O noutate în lotul Unirii va fi prezenţa în primul „11” a lui Camara, un atacant senegalez, 22 ani, transferat de la defuncta F.C. Cisnădie. Şi pe această cale s-a reafirmat dorinţa tuturor jucătorilor de a lega încă două victorii, după succesul repurtat împotriva ploieştenilor de la Conpet. În altă ordine de idei, delegaţia câmpineana va decola spre Făgăraş, mâine dimineaţă, undeva în jurul orei 9.00. Să mai spunem că această partidă, programată la ora 15.00 pe stadionul „Arena Park” din Făgăraş, va fi arbitrată la centru de Paul Coman, ajutat la cele două linii de Ion Manciu, amândoi din Popeşti Leordeni , şi Mihaela Militaru din Bucureşti.