duminică, 5 august 2012

Un amical reprogramat

După cum s-a anunţat, amicalul pe care A.F.C. Brebu trebuia să- l susţină sâmbătă la Cornu, contra formaţiei locale, nu a mai avut loc, motivându-se lipsa de efectiv cu care antrenorii brebeni s-au confruntat în aceaşi zi. Pentru a aplana neplăcerile şi discuţiile care s-au creat pe marginea acestei situaţii, cele două tabere au convenit ca totuşi acest joc să fie reprogramat. Astfel, conducerea clubului din Brebu a promis că elevii antrenaţi de Săvulescu (foto) vor face această deplasare la Cornu sâmbăta viitoare, adică cu o săptămână înaintea debutului sezonului în Liga A Prahova. Va fi un joc de atracţie, în faţa unui public care îşi doreşte un spectacol fotbalistic de calitate încheiat cu victoria formaţiei conduse de antrenorul Andrei Ionescu. În mod normal, echipa din Brebu va afişa şi ultimele achiziţii făcute în această vară. Reamintim că brebenii au susţinut până acum numai două jocuri de verificare: A.F.C. Brebu – C.S. Poiana Câmpina (1-0), meci întrerupt în minutul 60 şi A.F.C. Brebu – A.S. Tufeni 3-4.  Aşadar, sâmbăta viitoare toate privirile vor fi aţintite spre Cornu.