sâmbătă, 4 august 2012

Florin Stăncioiu: “Vom umple stadionul la fiecare meci.”

După ce ani de zile a activat în fotbalul câmpinean, atât ca jucător şi mai apoi ca antrenor, iată că Florin Stăncioiu revine, de această dată la Unirea Câmpina.
-Vă aşteptaţi să fiţi numit la Unirea Câmpina ? Cum aţi primit vestea?
-Am mai avut câteva discuţii însă după schimbările care au intervenit recent la nivelul conducerii dacă vreţi, am acceptat imediat. Nu uitaţi că eu am petrecut o perioadă bună şi ca jucător dar şi ca antrenor, aici, la Câmpina. Sunt convins că prin venirea mea şi prin faptul că echipa pe care o voi conduce o să practice un joc frumos, vom umple stadionul la fiecare meci. M-am înţeles pe o perioadă de doi ani cu actuala conducere. În primul an avem obiectiv, locul 1-6, pentru ca în cel de al doilea să atacăm promovarea.
-Practic se reinoadă un cuplu frumos. Sunteţi din nou alături de Costin Plăvache.
-Da. Sigur, am lucrat cu Costin mulţi ani şi la Breaza unde am făcut treabă bună. Eu am discutat cu el şi l-am felicitat pentru ce a făcut dar trebuie să înţeleagă că viaţa merge în continuare, echipa trecând în altă fază, adică în divizia C unde este cu totul altceva.
-Ce înseamnă Ion “Coco” Cojocaru în cadrul echipei?
-Eu vreau să mă ajut de experienţa lui. Am jucat împreună cu mulţi ani în urmă, pe la Petrolul, şi cu siguranţă din colaborarea noastră va ieşi ceva bun. Este un om care a fost tot timpul aproape de echipă ca şi Plăvache şi Palacianu dealtfel. Ei vor să fie lângă mine însă le-am spus că echipa trebuie să ştie de un singur şef şi acela sunt eu.
-Despre lot ce ne puteţi spune?
-Avem în acest moment 19 jucători dar cu siguranţă vom mai face schimbări. Cel puţin cinci jucători peste nivelul echipei vor mai veni în următoarea perioadă de timp.
-Ce posturi credeţi că mai trebuiesc completate?
-Cam în toate compartimentele. Eu spun că mai trebuie un fundaş central, doi mijlocaşi şi doi atacanţi. Deci în final, Unirea se va baza pe un lot de 24-25 de fotbalişti.
-Recent au fost date publicităţii componenţa celor şase serii din Liga a III-a naţională. Despre cea care vă interesează cel mai mult, aceea din care face parte şi echipa dumneavoastră, ce părere aveţi?
-Consider că în seria noastră a rămas spuma dacă pot spune aşa, în sensul că din câte cunosc eu sunt echipe bune care au jucători de valoare. Vom avea probleme dacă nu vom completa lotul. Mă încurcă puţin faptul că sunt 13 echipe, adică vom avea destul de puţine jocuri într-un tur de campionat.
-Va urma şi un cantonament?
-Da. Începând cu data de 22 a acestei luni avem programat un cantonament de 7-8 zile de pregătire, cu antrenamentele aferente acestei perioade. Sper să aduc echipa la un nivel de joc bun pentru că este singura echipă din Câmpina şi aş vrea să readuc plăcerea publicului de a reveni la stadion. Normal, nu pot face asta decât ca echipa să joace un fotbal bun, plăcut ochiului. Până atunci este nevoie de multă muncă şi de puţină răbdare.