miercuri, 25 iulie 2012

Unirea Câmpina – Chimia Brazi 5-1

Aflaţi într-un stagiu de pregătire la Breaza, fotbaliştii Chimiei au aterizat astăzi dimineaţă pe arena câmpineană a formaţiei “Rafinăria”. A fost un nou prilej pentru antrenorii Costin Plăvache şi Marius Palacianu de a încerca încadrarea cât mai rapidă în sistemul de joc al echipei, a noilor veniţi. Una din problemele băncii tehnice câmpinene este aceea de a acoperi postul rămas descoperit prin plecarea lui Gică Bărăgan dar şi găsirea unei formule de joc cu trei jucători sub 23 de ani, aşa cum cere regulamentul aferent Ligii a III-a. După un joc specific acestei perioade de pregătire Emil Lambă (foto) şi colegii lui s-au impus cu scorul de 5-1 prin golurile marcate de Nichifor (2), Dobrescu, Keita şi Filip. Costin Plăvache a început cu: D. Şandru – A. Neagu, B. Şandru, A. Stoica, Iordache, Bica, Lambă, Filip, Cernea, Keita, Dobrescu. Pe parcurs au mai intrat: Florescu, I. Dumitru, Coman, Zecheru, Petculescu, Munteanu, Paraschivoiu, Keita, Nichifor, Găman, Lepădatu.