vineri, 27 iulie 2012

C.S. Cornu mai aşteaptă un portar

Ca marea majoritate a echipelor, care în această perioadă căuta să-şi întărească loturile, nici C.S. Cornu nu face excepţie de la regulă. Astfel, după ce Andrei Cârstei a revenit de la Precizia Breaza şi Unirea Câmpina i-a cedat pe Alin Vane şi Radu Burlacu (foto), antrenorul Andrei Ionescu a căutat în continuare să-şi consolideze lotul. În primul rând, acesta a prelungit contractele mijlocaşului Cristian Grigore şi fundaşului Răzvan Zanfir la care s-a adăugat şi cooptarea a încă doi fundaşi, Cătălin Niţă şi Ciprian Drăgănoiu, ambii proveniţi de la Prahova Nedelea. “În următoarele zile, rezolvăm şi problema aducerii unui portar şi cred că după aceea am să mă declar mulţumit. Vom continua antrenamentele, două în fiecare săptămână, şi deasemenea vom susţine cât mai multe amicale” ne-a declarat tânărul tehnician din Cornu. Iniţial, echipa corneană trebuia să susţină sâmbătă o partidă de verificare cu A.F.C. Brebu însă antrenorul acesteia, Săvulescu, a renunţat, situaţie în care elevii lui Ionescu au fixat un joc, tot în aceaşi zi, în compania formaţiei nou înfiinţată, F.C. Poiana Câmpina.