luni, 30 iulie 2012

Banii vorbesc

Problemele financiare cu care se confruntă echipele din Liga a II-a şi Liga a III-a, au făcut ca diriguitori fotbalului românesc să schimbe data de începere a acestor competiţii. Programat iniţial pe data de 17-18 august, startul pe scena celui de al II-lea şi celui de al III-lea eşalon a fost amânat pentru data de 31 august. În mod sigur, retragerea multor echipe va schimba în mare măsură configuraţia seriilor existente. Astfel, Liga a II-a va număra două serii alcătuite, de această dată, din 14 echipe pe când în Liga a III-a, cele şase serii ar putea avea un număr de 12-13 formaţii fiecare. Dacă mai adăugăm faptul că pe parcurs, de regulă, se mai retrag şi alte echipe, ne putem face o imagine de ansamblu asupra momentului în care se află fotbalul românesc.