miercuri, 13 mai 2026

Un meci pentru “adevăr“ ˃˃˃ CSO Boldești - Progresul Drăgănești



Realistic vorbind, Progresul Drăgănești se află în fața unui joc de ”a fi sau a nu fi”, chiar dacă în calcul se poate lua și jocul rezultatelor. Este momentul ca Savu & Co. să conștientizeze că de ei depind în cea mai mare măsură ca acest val să fie depășit cu bine, să fie conectați 100% și să nu facă greșeala să ia în calcul un optimism exagerat care de multe ori poate să dăuneze. Pe umerii lor se află presiunea acestui joc în care trebuie să fie ancorați în primul rând la realitate și la importanţa acestei confruntări care poate însemna foarte mult în tentativa de a realiza obiectivul propus. Se întâlnesc două grupări de valori apropiate, care la această oră în opinia multora sunt considerate cele mai puternice din serie și care au șanse reale ca la finalul acestui sezon să termine pe prima poziție a clasamentului.



Având în vedere importanţa acestui meci, pentru a fi mai aproape de pupilii săi, Nicu Mărgărit (foto), cunoscutul om de fotbal al grupării din Drăgănești deja și-a rezervat bilet pentru cursa Londra - București, pentru a putea fi prezent la această confruntare. În altă ordine de idei, eșecul echipei din Cornu pe terenul de la Măneciu, scor 1-3, a ”strâns” clasamentul la vârf care în acest moment are următoarea configurație:

1. Progresul                  25    20 4 1  107-24  64p

2. ACS Cornu                25    20 2 3    81-25  62p

3. CSO Boldești           25    19 5 1    66-11  62p



Confruntarea dintre cele două formații, una de mare atracție, va avea loc sâmbătă dimineață de la ora 11:00, pe stadionul ”Viorel Mateianu” din Boldești. Ca de fiecare dată, canalul youtube Sport SMD (foto) face eforturi ca iubitorii de fotbal din județul nostru să poată urmări live și această partidă.

Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri:

Sâmbătă, 16 mai, ora 11.00:

ACS Cornu - CS Mănești 2013

CS Câmpina - Tineretul Gura Vitioarei

CS Valea Călugărească - CS Brazi

Sâmbătă, 16 mai, ora 18.00:

AFC Brebu - CS Aricești Nedelea

CS Bucov - Petrosport Ploiești

Duminică, 17 mai, ora 11.00:

CSO Comarnic - ACS Gherghița

CSL Vărbilău - Avântul Măneciu