Golul lui Cosmin
Munteanu sau “Munti“ cum îi spun cei mai apropiați a făcut ca echipa sa să
plece cu un punct prețios de pe arena din Boldești. Atunci când gazdele se
pregăteau să savureze din plin victoria, în minutul 90+2, jucătorul nostru s-a
dovedit a fi omul potrivit la locul potrivit și cu o lovitură de cap bine
plasată a modificat tabela pentru un 1-1 mult mai echitabil. Pe marginea
acestui gol cât și despre evoluția echipei sale, Cosmin a spus: “Am decis să urc ținând cont că era poate
ultimul atac. Mă așteptam să vină o centrare excelentă de la Vali Savu. Așa am
gândit și așa a fost să fie. Sincer, eu unul am sperat în egalare. Am văzut
multe la viața mea. Trebuie să joci până la ultimul fluier și i-am simțit și pe
băieți conectați. Important este că a ieșit bine și a fost o descătușare din
partea noastră. A fost o primă repriză total a noastră și am crezut până în
ultimul moment că nu plecăm învinși. Ne-am pregătit în primul rând să nu
pierdem lucru care s-a și întâmplat“.
 |
| Faza de gol a lui Cosmin Munteanu |
 |
| `Faza de gol a lui Cosmin Munteanu |
În continuare, programul echipei
conduse de Nicu Mărgărit se anunță unul infernal, în condițiile în care se luptă
pe două fronturi, atât Cupa cât și în campionat. Despre acest parcurs care se
profilează la orizont, Cosmin a ținut să precizeze: “Suntem
în grafic și speranțele noastre sunt că vom termina cu bine. Urmează meciurile
decisive și nu mai avem voie să facem nici un egal. Deci un program foarte
încărcat de jocuri. Nu va fi ușor pentru că fiecare echipă se mobilizează
împotriva noastră“.