Ultima reprezentaţie pe teren propriu!
În mod sigur, această partidă cum s-ar spune în
termeni fotbalistici, se va juca cu casa închisă. Poate mai mult ca niciodată
cocheta arenă din Adunați va fi luată cu asalt de către toți iubitorii
fotbalului din zonă pentru a sărbători un moment inedit în viața acestei
grupări, mai precis fiind vorba de o promovare mult așteptată în Superliga B
Prahova. Prin prisma clasamentului se poate spune că cele două formații sunt
lipsite de griji pe acest final de campionat dar din respect pentru publicul
spectator au datoria să ofere un spectacol fotbalistic de calitate chiar dacă
unii dintre fotbaliști sunt deja cu gândul la vacanță. Liniile de clasament ale celor două grupări în acest
moment se prezintă astfel:
3. Voința
28 21 2 5 89 -
34 65p
7. AS Podenii 27
12 3 12 53 - 58 39p
Partida poate fi urmărită duminică dimineață pe
stadionul din Adunați, începând cu ora 11.00.
Despre ultimul joc pe care echipa sa îl va
susține pe teren propriu în acest sezon, Lucian Nedelcu (foto), unul
dintre stâlpii defensivei din Adunați a spus:
”Este un meci foarte important pentru noi mai ales că va fi ultima apariție
pe teren propriu în fața suporterilor noștri. Profit de ocazie să le mulțumesc,
atât în numele meu cât și al colegilor mei și să-i asigurăm că le dedicăm
această frumoasă promovare. De fiecare dată au fost lângă noi, ne-au încurajat
și ne-au purtat spre victorie. Este momentul să ne bucurăm cu toții pentru
această promovare după care urmează o pauză competițională care trebuie foarte
bine gestionată”
La centru se va afla Vasile Crețu ajutat la
cele două linii de Gabriel Tene și Narcis Vasile. Ȋn calitate de
observator, din partea A.J.F. Prahova, Laurențiu Berciu.
Tot la acest final de weekend se vor mai consuma și
celelalte meciuri aferente etapei cu numărul 29:
► Caraimanul - Avântul
Bertea
► Viitorul Cosminele - Voința
Gornet
► Flacăra Mălăiești - Progresul Provița de
Jos
► CS Şotrile - Victoria Olteni
► Viitorul Tipărești - Progresul
Aluniș
► Gloria Vâlcănești - CS Cornu
2
► Viitorul Provița de Sus - Carpați Sinaia