duminică, 11 mai 2025

Un joc cu două reprize diametral opuse



Progresul Proviţa de Jos - Progresul Aluniș 2-3 (2-0)

Partida dintre formația Progresul Provița de Jos situată pe locul 10 în Superliga B1 Prahova, seria Nord, cu 25 puncte, și cea din Aluniș clasată pe locul 2, cu 58 de puncte înaintea acestei etape, s-a desfășurat pe stadionul primei formații, duminică după-amiază. De această dată antrenorul Florea Toader a reușit să trimită pe gazon o formulă mai completă, care în prima repriză a reușit un joc bun, superior adversarului, materializat prin golurile semnate de Alexe (`10) și Găman (`35). La acest scor, după pauză, balanța s-a înclinat în favoarea vizitatorilor care pe fondul unor greșeli ale gazdelor au controlat repriza secundă și au trecut în avantaj pe tabelă. Totuși, în minutele de prelungire, proviţenii au avut șansa să restabilească egalitatea însă mingea trimisă de Vali Bărbulescu a întâlnit bara porții adverse. Așadar o confruntare în care gazdele au început foarte bine dar care încet, încet s-au “stins“, dând astfel posibilitatea oaspeților să plece cu cele trei puncte.

► Progresul: Soreanu - Căfădaru, Butufei, Motoroiu, Iordache, Postolache, Furdui, Bărbulescu, Găman, Vintilă (cpt), Alexe. Au mai jucat Dragomir și Dobre.

Antrenori: Florea Toader și Vali Bărbulescu

Următorul meci al provițenilor, programat la finalul săptămânii viitoare, se va consuma pe stadionul din Cornu, acolo unde elevii lui Florea Toader și Vali Bărbulescu îi vor avea ca adversari pe fotbaliștii localnici. 



“A fost un joc frumos, plăcut ochiului cu multe ocazii de poartă. Din păcate pentru noi, pe fondul greșelilor noastre nu am reușit un rezultat pozitiv”, a ținut să precizeze la finalul meciului, Vali Bărbulescu (foto-sus), unul dintre antrenorii echipei gazdă.