joi, 1 mai 2025

Speranțe pentru un nou succes!



Mai mult ca sigur, în linii mari cu aceași formulă care a dat satisfacție în etapa trecută, gruparea antrenată de Adrian Mitrea și Cristi Negotei va încerca să-și mărească zestrea de puncte. De această dată, fotbaliștii din Adunați vor primi vizita unei echipe care deține lanterna, aceasta pierzând și jocul din etapa trecută în deplasarea de la Alunis, cu 1-7. Liniile de clasament ale celor două competitoare în acest moment se prezintă astfel:

4.       Voința        23  16 2    5    67 - 28    50p

16.     Viitorul       23    3 4  16    44 - 68    13p

Chiar dacă există la această oră o diferență vizibilă de valoare între cele două formații, totuși fiecare joc are istoria lui iar fotbaliștii formației gazdă trebuie să rămână la fel de concentrați ca și până acum.



Referitor la acest joc, Marius Dinoiu (foto), unul dintre oamenii de bază ai liniei defensive din Adunați a spus: ”Un joc împotriva unei formații mult mai slab cotate așa cum indică clasamentul la ora actuală. Chiar dacă calculul hârtiei arată că suntem favoriți, trebuie să rămânem la fel de concentrați ca și până acum. Urmează un final de sezon în care nu avem voie să facem pași greșiți și sunt convins că împreună cu iubitorii de fotbal din Adunați ne vom realiza obiectivul fixat”.

Această partidă este programată sâmbătă după-amiază, ora 18.00, pe stadionul din Adunați. Jocul va fi condus la centru de Adrian Neacşu ajutat la cele două linii de Dragoş Pantilie și Adrian Constantinescu. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Marian Popa. Runda cu numărul 24, din această ediție de campionat, mai cuprinde următoarele partide: Viitorul Cosminele - CS Şotrile; Caraimanul Bușteni - Viitorul Ţipărești; Avântul Bertea - Gloria Vâlcănești; Voința Gornet - Flacăra Mălăiești; AS Podenii Vechi - Carpați Sinaia; Victoria Olteni - Progresul Provița de Jos; Progresul Aluniș - CS Cornu 2.