joi, 8 mai 2025

Două echipe cu obiective diferite


Venită după un joc cu cântec, atunci când antrenorul Florea Toader s-a trezit la startul partidei de la Olteni cu numai 10 jucători, trupa din Proviţa trebuie să strângă rândurile în perspectiva ultimelor jocuri pe care le mai are de susținut în acest sezon. În calitate de oaspeți, de această dată vor fi fotbaliștii de la Aluniș, aceștia alcătuind o grupare care până în prezent a avut un parcurs remarcabil, ocupând în acest moment treapta a doua a podiumului. Așadar, în condițiile date se profilează un joc viu disputat în care gazdele, cu multă ambiție și determinare pot oferi o prestație bună însoțită de ce nu, cu un rezultat pe măsură. Jocul va fi condus la centru de Valentin Dumitru ajutat la cele două linii de Denis Cojanu și Romulus Sprînceană. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Marian Popa.



Pe marginea acestei confruntări,  Daniel Cãfãdaru (foto-sus), a spus:

”Acum urmează un joc dificil, cu o formație de top a Superligii B1 Prahova, seria Nord. Vrem să uităm cât mai repede jocul din etapa trecută, atunci când prezența noastră a lăsat mult de dorit. Acum avem un antrenor nou și sper ca jocul nostru să capete constanță, să devenim o familie unită, mult mai disciplinată. Împreună cu spectatorii noștri, față de care am rămas datori, sper să avem o evoluție bună iar la final punctele să rămână la Proviţa”.