Înfrângere la limitã
Viitorul Ţipãreşti -
Progresul Proviţa de Jos 2-1 (1-1)
Etapa cu numărul 16 a
programat un joc interesant, între două echipe sensibil egale, despărțite doar
de un singur punct în clasament și care la ora jocului se prezentau cu dorința
de a obține un rezultat favorabil. Din păcate, aspectul jocului a lăsat mult de
dorit, cele două formații oferind o prestație sub așteptări. Primul gol a venit
foarte repede, Bărbulescu (`5) profitând de o bâlbă a apărării gazdelor, dar
până la pauză, acestea au echilibrat tabela în minutul 31. Partea secundă a
arătat totuși o echipă gazdă decisă să încline balanța în favoarea sa şi care
s-a impus în final cu un nou gol marcat în minutul 75. În linii mari cam aceasta
a fost istoria acestui joc pe care elevii lui Matei și Ursu trebuie să-l facă
cât mai repede uitat. În continuare, pentru
fotbaliștii din Proviţa de Jos la orizont se profilează un joc pe teren
propriu, programat la finele săptămânii viitoare, aceștia urmând să întâlnească
formația CS Şotrile.
Progresul
Proviţa de Jos: Soreanu - Iordache, Butufei, Motoroiu,
Irimoiu, Postolache, Bărbulescu (cpt), Drăghici, Furdui, Neagoe, Vintilă. În a
doua repriză au mai evoluat Bucur, Neagu și Căfădaru.
Antrenori:
Florin Matei și Marian Ursu
“O evoluție sub
așteptări a băieților mei față de ce au arătat în perioada de pregătire. Mulți
jucători m-au dezamăgit și sper că a fost un simplu accident în evoluția lor.
Îi aștept să confirme în următorul joc pe care îl vom susține pe teren
propriu”, a spus Marian Ursu (foto), unul dintre antrenorii formației din
Proviţa.