duminică, 3 martie 2024

Seria înfrângerilor continuă



Continuându-și seria amicalelor programate în această pauză competițională, formația din Şotrile s-a deplasat pentru a doua oară în decurs de numai trei săptămâni la Filipești pentru a da piept cu localnicii de la Genessis. Dacă în primul joc gazdele s-au impus cu un categoric 4-1, acum scenariul s-a repetat, gruparea șotreana încasând 4 goluri fără a marca niciunul. După o primă repriză echilibrată, în partea secundă a jocului întreg eșafodul construit de Gabi Lupu s-a dărâmat. Greșelile individuale au cântărit foarte mult în economia acestui joc care ridică din ce în ce mai multe semne de întrebare în perspectiva returului programat să debuteze la finalul acestei luni.  

Antrenorul Gabi Lupu a început cu: Irimia - A Lupu, Ungureanu, Corneanu, Constantin, Bucura, G. Lupu, Marin, Tănăsoiu, Barbu, Tocitu. Au mai jucat: Ruja și Codruț Rada.

Cum până la startul returului au mai rămas trei săptămâni, CS Şotrile va continua seria partidelor de verificare în compania unui adversar care va fi stabilit în următoarele zile.