Atenție, la Brebu sosește liderul!
Indiscutabil, capul de afiș al debutului de sezon din Superliga B1 Prahova,
seria Nord, este jocul de la Brebu. Față în față se vor afla Viitorul
Cosminele, ocupanta primului loc și CS Şotrile, formație clasată pe poziția cu
numărul trei. Interesant este faptul că ambele sunt la egalitate de puncte și
fiecare își dorește ca la finalul sezonului să obțină biletele de promovare.
Cele două competitoare ocupă următoarele poziții în clasament:
1. Viitorul 13
7 3 3 43 - 26 24p
3. C.S. Şotrile 13 7 3 3 22
- 15 24p
Pe marginea acestui joc, Dragoș Marin (foto), ”căpitanul”
grupării din Şotrile a spus: ”Ne a așteaptă un joc foarte greu.
Întâlnim formația situată pe primul loc, la egalitate de puncte cu noi.
Evident, fiecare își dorește un rezultat cât mai bun. Eu sunt foarte optimist,
chiar dacă în perioada de pregătire echipa noastră nu a putut fi în efectiv
complet. De această dată sunt convins că lucrurile vor sta mult mai bine și
împreună cu colegii mei vom face tot ce va fi posibil să ne apropiem cele trei
puncte”.
Această partidă este programată duminică dimineață, ora 11.00, pe
stadionul din Brebu. Jocul va fi condus la
centru de Emil Mateescu ajutat la cele două linii de Alexandru Săcuiu și Alexandra Cioc. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Ion
Andreoiu.
Tot
în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri:
►
CS Cornu 2 - CS Caraimanul Bușteni
►
Tineretul Poienarii Burchii - Voința Adunați
►
Progresul Aluniș - Viitorul Ţipărești
►
Sportul Câmpina - Viitorul Provița de Sus
►
Flacăra Mălăiești - Progresul Provița de Jos
►
Gloria Vâlcănești - FC Muscelul Câmpina