Elevii lui Cristi Negotei leagă o nouă victorie
Voința Adunați a obținut
al șaselea succes în SuperLiga B1 Prahova, seria Nord, în deplasarea susținută
pe terenul ”lanternei roșii”. Totuși, acest succes s-a conturat destul de greu,
după o primă repriză în care oaspeții nu s-au prea văzut în joc, fiind conduși
la pauză prin golul lui Harapu (`20). Pe acest fond, după ce Cristi Negotei
și-a introdus ”piesele” grele pe gazon, balanța s-a înclinat de partea
vizitatorilor. La un corner de pe banda dreaptă executat de Bogdan Negotei,
Ciprian Turek a trimis cu capul în transversală, mingea a revenit la Iulian Călin
(`60) care din 5 metri a îndeplinit o simplă formalitate. Golul victoriei a
fost semnat de veteranul Vali Urdea (`75) cu un șut puternic la rădăcina barei
la care portarul gazdelor a fost făcut șah-mat.
► Voința: Bunea - Frățilă, Călin, Iordache, Apăunei, Banu, Ene, B. Negotei (cpt), C.
Turek, Cojocaru, Anghel. Au mai fost folosiți: Urdea, Petrescu, E. Turek și Jilavu.
Antrenor: Cristi Negotei
Cu două etape înainte de
finalul turului ”țintarul” face ca pupilii președintelui Ciprian Pinta să
revină în fața propriilor suporteri de această dată într-o partidă cu Viitorul
Cosminele, una dintre cele mai puternice echipe din serie
Reacții după meci:
”Elevii mei avut o evoluție destul de modestă la care sincer nu mă așteptam. Unii dintre ei au privit jocul puțin mai de sus și a trebuit să arunc în luptă jucătorii cu experiență care au reușit să întoarcă rezultatul pe tabelă. Sper ca acest joc să fie o lecție pentru ei iar evoluția lor să se situeze la nivelul așteptărilor” - spus Cristi Negotei (foto-sus), antrenorul echipei Voința Adunați.
”Mă bucur pentru această victorie obținută în fața unui adversar care în ciuda locului ocupat în clasament ne-a pus mari probleme. Este adevărat că am dat golul de trei puncte dar colegii mei mai tineri trebuie să înțeleagă că fără muncă și seriozitate nu putem realiza ceea ce ne-am propus. Mai sunt două etape și aștept de la ei o altă atitudine în joc” - a precizat Vali Urdea (foto-sus), autorul golului victorios al formației oaspete.