La un pas de remiză pe terenul liderului
C.S. O. Boldești - A.F.C. Băneşti 1-0 (0-0)
Unul dintre jocurile care
a atras privirile acestei intermediare a fost și cel de la Boldești, acolo unde
formația gazdă, în calitate de lider, a întâlnit formația din Bănești. Dacă în
partidele anterioare, atacul gazdelor a făcut ravagii în rândul adversarelor
întâlnite, ultima ispravă fiind acel 5-0 de la Câmpina, acum acest scenariu nu
s-a mai repetat. În fața unei defensive bine pusă la punct, boldeștenii au
trebuit să se mulțumească numai cu o dominare teritorială fără a pune în
pericol poarta lui Marin. Dimpotrivă, arma contraatacului putea să-i coste pe amfitrioni,
atunci când Nae, singur cu portarul a fost oprit pe motiv de ofsaid, decizie
contestată vehement de către oaspeți. Mai mult, în partea a doua a jocului,
același Nae și Manole au avut șansa unor bune oportunități de a marca însă
singura sincopă (`85) a băneștenilor a făcut ca cele trei puncte să rămână în
contul gazdelor.
► A.F.C. Bănești: Marin
- Socet, Cuţitoiu, Banu, Grigore, Jitaru (cpt), Condrea, Gheorghe, Huza,
Manole, Nae. Au mai fost introduși pe gazon: Puchea, Burchi, Irimescu, Albinã și
Mitran.
Antrenor: Mihai Negreanu
În etapa viitoare,
băneştenii se întorc în propriul fief urmând să primească vizita fotbaliștilor
de la Unirea Cocorăști Colț.
La final, făcând referire la acest joc “principalul“ oaspeților, Mihai Negreanu (foto) a spus: “Consider că am pierdut nemeritat. O egalitate ar fi fost mai echitabilă. Sunt dezamăgit de maniera de arbitraj a “centralului“. Despre jocul echipei mele pot sa mă declar mulțumit. Băieții au răspuns foarte bine la comenzi, respectând îndeaproape tot ce le-am cerut. Trecem peste acest eșec și pregătim cu atenție următorul meci“.