vineri, 7 aprilie 2023

În căutarea punctelor pierdute


Atletic United - A.F.C. Brebu

După finalul electrizant al jocului din etapa trecută, atunci când băieții lui Robert Săvulescu au trebuit să părăsească gazonul învinși, urmează o deplasare pe terenul unei formații care a intrat de curând în circuitul Ligii A Prahova, această activând acum sub numele de Atletic United. În runda trecută, gazdele de astăzi a pierdut greu, 1-2 pe stadionul echipei A.C.S. Triumf Poiana Câmpina acolo unde au arătat că pot fi un adversar incomod pentru orice competitoare din Liga A. Sigur, valoric vorbind, fotbaliștii brebeni pornesc cu prima șansă într-un joc în care vor să demonstreze că totul a fost numai un accident nedorit la tot ce s-a întâmplat în jocul precedent. Liniile de clasament sunt următoarele:

8.  A.F.C.         22 11 4  7 36-33  37p.

11. Atletic       22   9 4  9 30-37  31p.  

Așadar un joc programat duminică dimineața, ora 11.00, pe baza sportivă situată la Târgșorul Vechi. Partida va fi arbitrată de Alin Gheorghe ajutat la cele două linii de Bogdan Mociorniță și David Ştefan. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Marian Popa.

Speranțe într-un joc bun

După dușul rece din etapa trecută, Cătălin Tănase (foto), consideră că elevii săi se pot reabilita pe terenul formației Atletic United.

Întâlnim o echipă pe care nu o cunoștem și care cred că poate pune probleme. Din păcate avem câțiva jucători absenți dar sunt convins că cei care îi vor înlocui își vor face cu prisosință datoria. Ne dorim un rezultat cât mai bun și am încredere că putem să venim cu puncte

Runda cu numărul 23 mai cuprinde următoarele partide:

► C.S. Cornu - C.S.O. Boldeşti

► Unirea Urlaţi - C.S. Brazi

► C.S.O. Teleajenul Văleni de Munte - C.S.O. Băicoi

► A.F.C. Băneşti - Voinţa Vărbilău

► C.S.C. Măneciu - A.S.C. Triumf Poiana Câmpina

► C.S. Câmpina - C.S. Măneşti 

► Petrolul `95 Ploieşti - Tricolorul Breaza

► C.S. Strejnicu - C.S. Berceni