vineri, 3 martie 2023

Început cu stângul pentru oaspeți!

Petrolul `95 - A.F.C. Bănești 3-0 (1-0)


Primul episod al acestei stagiuni în care elevii lui Florin Pancovici și Alin Dinu s-au deplasat pe terenul echipei finanțate de Daniel Chiriță s-a încheiat cu o victorie oarecum anticipată a gazdelor, scor 3-0. Dând credit tinereții, gruparea ploieşteană și-a respectat statutul de favorită fiind considerată una dintre formațiile de top ale Ligii A Prahova. De partea cealaltă, mult așteptatul reviriment al trupei băneştene încă se lasă așteptat cu toate că prestația în ansamblu s-a arătat mult mai bună față de amicalurile precedente. Chiar dacă replica echipei din Băneşti a fost una destul de curajoasă este clar că mai este mult de lucru la toate capitolele. Pe fondul unui joc echilibrat, ploieștenii au intrat la vestiar cu avantajul unui gol venit în minutul 6, la care oaspeții au acuzat o poziție de ofsaid. Partea secundă a adus un nou gol în contul gazdelor (`58) după o sincopă a defensivei băneştene iar rezultatul final a fost consfiinţit în ultimele secvențe ale partidei. Cam aceasta a fost istoria unui joc în care diferența de pe tabelă este mult prea mare în comparație cu raportul de forțe din teren.

A.F.C. Bănești a început partida cu: Bucuroiu - Albină, I. Dumitrache (cpt), A. Dumitru, Aranchilovici, Cocoș, Pancovici, Vasile, Socet, Puchea, C. Dumitrache. Au mai fost folosiți: Bârsan, Manole, A. Banu, Toma.

Antrenori: Florin Pancovici și Alin Dinu   

În următoarea rundă, fotbaliștii din Bănești au șansa să-și treacă în cont primele puncte din acest sezon într-un joc în care vor primi pe teren propriu vizita “lanternei roșii“, C.S. Strejnicu.


Florin Pancovici (antrenor principal A.F.C. Bănești):

“Ce pot să spun? În opinia mea este un rezultat nemeritat care nu reflectă realitatea din teren. Dacă eram mai atenți puteam obține un rezultat pozitiv. Nu am ce să le reproșez băieților care au avut o evoluție mult mai bună față de partidele precedente. Așa cum anticipam, am întâlnit o formație bună, bine așezată în teren care cochetează cu primele locuri în clasament. Rămâne ca în următoarea etapă pe care o vom susține pe teren propriu exprimarea noastră să arate mult mai bine și să ne trecem în cont cele trei puncte puse în joc“.