sâmbătă, 11 februarie 2023

O repriză secundă nefastă pentru A.F.C. Bănești


Continuîndu-și parcursul de jocuri amicale, sâmbătă dimineață, A.F.C. Bănești s-a deplasat pe terenul nou promovatei C.S. Câmpina. În plin proces de reconstrucție, gruparea băneșteană a încercat să-i asimileze cât mai rapid pe jucătorii noi veniți, într-o formulă de echipă cu care să abordeze noul sezon. Evident, în aceste condiții rezultatele sunt trecute în planul doi, mai ales după un program de jocuri amicale disputate în fața unor formații mult mai valoroase. Chiar și în aceste condiții, puținii iubitori de fotbal câmpineni, (26 la număr) au văzut o primă repriză în care băneștenii au oferit o replică curajoasă echipei care iernează pe poziția secundă în Liga A Prahova. Mai mult, aceștia puteau intra în avantaj la cabine, Albină și Bârsan fiind foarte aproape de gol. În actul secund, gazdele și-au concretizat avantajul terenului propriu, obținând o victorie clară, scor 4-0.      

“Așa cum am mai declarat, înainte de toate, împreună cu Florin Pancovici încercăm să creionăm o echipă care să arate mult mai bine față de cea din sezonul trecut. Este nevoie de muncă și răbdare pentru a realiza acest deziderat și consider că aceste meciuri “tari“ din această perioadă ne vor prinde foarte bine”, a spus Alin Dinu (foto - sus), “secundul“ A.F.C. - ului.

Primul “11“ pe care Alin Dinu, în lipsa “principalului“ Florin Pancovici, l-a trimis pe gazon a fost: Stancu - Albină, I. Dumitrache, A. Dumitru, Aranchilovici, V. Banu, Cocoș, Socet, Vasile, Toma, Bârsan. Au mai fost folosiți: Tudor, Iacob, A. Banu.

La final, făcând referire la acest joc dar și la perioada de pregătire scursă până acum, Fabian Socet (foto - sus), tânărul mijlocaș al oaspeților a spus: “Eu spun că în ciuda rezultatelor negative pe care le-am înregistrat, aceste jocuri cu echipe poziționate mult mai bine în clasament ne ajută foarte mult. Am avut o primă repriză bună în care am jucat de la egal la egal cu adversarii noștri dar încă mai avem mult de lucru, în primul rând la capitolul omogenitate. Sper ca la următoarele jocuri de verificare, evoluția noastră să fie una superioară și bineînțeles să apară și golurile“. În continuare, A.F.C. Bănești va susține un nou joc de verificare, de această dată având ca adversar formația C.S. Blejoi II.

- galerie foto -