Bogdan Onuţ: ”A face rău, a distruge, este foarte uşor”
Chiar dacă unele echipe, care au jucători convocaţi în
selecţionata de amatori a judeţului Prahova, beneficiază de o scurtă “mini
vacanţă”, în realitate acestea transpiră din greu în aceste zile. Este şi cazul
C.S.M. – ului câmpinean, care sub bagheta antrenorului Bogdan Onuţ, se
pregăteşte la parametri maximi în această perioadă.
-În
ce măsură această “întrerupere” de campionat afectează echipa pe care o
antrenezi?
-În nici un fel. Faptul că avem cinci
jucători convocaţi, este un lucru pozitiv ţinând cont că aceştia fac o imagine
bună echipei noastre. Noi suntem în grafic cu antrenamentele. Chiar astăzi avem
un joc şcoală cu echipa Petrolul `95. Deci, zilnic avem programate şedinţe de
pregătire. La orizont se află partida de Cupă, pe care o vom susţine peste o
săptămână pe stadionul din Blejoi, contra formaţiei locale. Practic, şi această
competiţie reprezintă un obiectiv important pentru noi.
-Nu
ai intenţionat să faci o plimbare la vecinii noştri bulgari, să-ţi vezi elevii la lucru?
-Având în vedere că trebuie să urmez un
program de antrenamente cu ceilalţi jucători pe care îi am la dispoziţie,
prefer să nu fac o astfel de deplasare.
-Deja
se bate monedă din ce în ce mai mult pe unificarea celor două echipe, mai ales
că recent s-a înfiinţat şi o structura sportivă la nivelul municipiului Câmpina?
Cum vezi tu viitorul acestui club?
-Eu am mai spus şi cu alte ocazii, că
este bine să existe o singură echipă de fotbal în Câmpina. În plus, aceasta să
aibă un stadion propriu şi atunci se poate pune problema performanţei. Eu cred
că cel puţin Liga a II-a ar fi accesibilă.
-Totuşi,
sper că nu ai uitat când în urmă cu ceva ani, în Ploieşti a existat o fuziune şi s-a ales
praful de ea. Asemenea exemple s-au mai întâlnit în fotbalul românesc. Deci?
-Prea multe despre un asemenea proiect
este greu de spus acum. Totul va depinde de cei care vor conduce. Dacă se vor
pune de comun acord şi nu se amestecă partea politică, eu cred că există şanse
reale de reuşită.
-Este
bine că factorul politic se amestecă în sport?
-Pe mine nu mă interesează ce partide
sunt cu Unirea sau în ce partid este domnul Guran. Pe mine m-ar interesa o
înţelegere bună între dânşii, ca şi oameni de fotbal. Să facă ceva bun în acest
sens. Politicul raportat la ora actuală în sport, face şi o parte bună, dar mai
mult face rău.
-Apropo,
contractul tău cu C.S.M. Câmpina pe ce durată de timp se întinde? Există şi
riscul ca numele tău să nu mai figureze în conducerea tehnică a acestei noi
echipe, dacă ea se va înfiinţa?
-Contractul meu este până în vară şi
are nişte obiective precise. La a doua întrebare nu ştiu să vă răspund. Sincer
vă spun, important ar fi ca această echipă să se facă şi să îşi pună ca
antrenor pe cine doreşte. Să se facă performanţă şi prin aceasta să se aducă o
imagine bună oraşului Câmpina. A face rău, a distruge, este foarte uşor, în
schimb să construieşti ceva bun, este destul de greu.