Răzvan Neculaiu: “Povestea acestor două echipe se va sfârşi cât de curând”
Printre puţinii suporteri adevăraţi din fotbalul câmpinean se numără şi Răzvan Neculaiu. Fără să greşim cu ceva, acesta se poate spune că mănâncă fotbal pe pâine. Documentat, un bun cunoscător al acestui fenomen, Răzvan este omul care de multe ori spune lucrurilor pe nume, chiar dacă unele personaje din lumea fotbalului se simt deranjate.
-De unde această pasiune pentru fotbal şi cum a început?
-Pe la vârsta de 7-8 ani, tatăl meu m-a luat la un meci între Petrolul şi Universitatea Craiova. Ajungând pe vechiul “Ilie Oană”, am rămas impresionat de tot ce am văzut. De atmosferă, de jocul Craiovei, care în acea perioadă a obţinut acele rezultate de excepţie. Nici Petrolul nu stătea rău. Puteai admira un Toporan, un Simaciu sau Cosarek. Pe lângă faptul că devenisem un fan al Craiovei Maxima, eram în permanenţă conectat la fotbalul câmpinean. Ţin minte că eram prezent de la ora 9.00, pe stadionul “Poiana”, unde asistam în deschidere, la meciurile de juniori.
-Această pasiune presupune şi unele sacrificii în plan familiar. Greşesc?
-Am găsit mereu înţelegere din partea familiei. Nu este deloc plăcut pentru cei apropiaţi ţie, ca sâmbăta şi duminica să evadezi la stadion. Sincer, nu prea pierd nici un meci din zona noastră fotbalistică şi de multe ori, într-un an mă deplasez şi la unele meciuri internaţionale care se joacă în Bucureşti.
-Dacă în fotbalul din Câmpina şi din împrejurimi, nu-ţi prea scapă meciuri, indiferent de eşalon, ştiu că pe stadionul “Ilie Oană” eşti o prezenţă constantă la jocurile Petrolului?
-La ora actuală, după desfiinţarea Craiovei, din punct de vedere fotbalistic, Petrolul este prima mea dragoste. Sunt unul dintre sutele de abonaţi al acestui club. La fiecare meci, pe noul “Ilie Oană”, atmosfera aceea de vis creată de galeria ploieştenilor, mă face ca pentru câteva ore să uit de problemele cotidiene. Acolo mă încarc pozitiv, acolo mă simt în largul meu.
-Foarte mult timp ai fost şi un fan înfocat al echipei F.C. Poiana. Acum, după ce Poiana s-a desfiinţat, crezi că mulţi oamenii îl regretă pe Ştefan Chiţu?
-Eu înclin să cred, că da. Acest personaj controversat al fotbalului câmpinean a reuşit câţiva ani buni să menţină pe linia de plutire, echipa Poiana. S-a văzut că în momentul când acesta a depus armele, atâţia ani de tradiţie pe care i-a avut formaţia câmpineană s-au dus pe apa sâmbetei. Este ceva dureros să constaţi că această grupare, care era emblema Câmpinei, s-a desfiinţat. Să ne aducem aminte că din rândurile acestei formaţii au plecat jucători valoroşi ca: Nae Georgescu, Butufei, Simaciu, Costescu şi lista poate continua.
-Cu ceva ani în urmă, alături de alţi colegi de suferinţă ai încercat să faci ceva pentru fotbalul câmpinean. Este adevărat?
-Da. Am avut o iniţiativă, împreună cu Marcel, acel lider de galerie al echipei Poiana, să înfiinţăm o Ligă a suporterilor cu sediu la Casa Tineretului. Doream ca înainte de meciuri şi după, să avem întâlniri între noi suporterii, cu jucătorii, cu antrenorii. Să aranjăm coregrafia de la meciuri cu tot ce presupune, adică să funcţionăm după modelul altor formaţiuni de acest gen. Din păcate noi nu am reuşit. Parcă oamenilor de atunci, ca de altfel şi acum, nu le place să se întâlnească, să discute într-un cadru organizat. Ei preferă să facă comentarii în faţa BIG-ului.
-Apropo, de ce după 1990, aici la Câmpina, oamenii vin din ce în ce mai puţin la stadion? De ce se întâmplă acest fenomen?
-Sunt mai mulţi factori care au contribuit la această stare. După decembrie `89, multe cluburi de sport au dispărut. Încet, încet, din punct de vedere al sportului şi nu numai, Câmpina devine un oraş mort. Sportul a fost înlocuit cu alte preocupări.
-În opinia ta, cum se prezintă starea fotbalului câmpinean la această oră? De ce s-a ajuns aici?
-Rău, din ce în ce mai rău. Probabil şi datorită lipsei celor care investesc bani în sport, probabil şi datorită unei lipse de cultură. Stăm foarte mult timp în faţa televizorului sau a calculatorului, în loc să facem mişcare. Înainte de toate, vina cea mai mare o poartă administraţia locală. Este nevoie de o implicare serioasă, nu numai în anii electorali. Se fac promisiuni şi după câteva luni totul este dat uitării. Au dispărut: motocrosul, boxul, popicele ...
-Şi totuşi avem două echipe de fotbal în Câmpina. Unirea şi C.S.M.
-Este adevărat. Dar … Unirea este o echipă care mi se pare că din ce în ce se adânceşte într-un con de umbră. Nu ştiu cât de mult poate reprezenta fotbalul câmpinean, prin prisma faptului că la această grupare este o ceaţă totală. Lipsa de comunicare între club, patronat şi spectatori face ca să mergem acolo, ca într-un tunel în care nu se vede nici un capăt. Cealaltă echipă, C.S.M., care după un început de vis în care s-a pus bazele pe elemente locale, încet, încet este departe de a mai reprezenta interesele Câmpinei. Ca şi la Unirea, şi aici a apărut o discreţie totală, adică nu există acea apropiere faţă de iubitorii de fotbal câmpineni. Părerea mea este că nu va fi o fuziune între cele două cluburi. Cred că C.S.M.-ul va promova în Liga a III-a. Poate greşesc, dar eu sunt convins că povestea acestor două echipe se va sfârşi cât de curând. Şi din nou va trebui să o luăm de la capăt, până când cineva ia taurul de coarne. Trist, dar aşa percep eu starea fotbalului câmpinean la această oră.
