C.S.M. Câmpina – Intersport Filipeşti s-a anulat
Programat să se dispute mâine dimineaţă, pe stadionul “Rafinăria”, amicalul dintre C.S.M. Câmpina şi Intersport Filipeşti s-a anulat. “Un reprezentant al clubului nostru s-a deplasat la stadion, unde s-a convins de starea suprafeţei de joc. Riscul ca aceasta să aibă mult de suferit după ploaia şi zăpada căzută în ultimele ore, i-a determinat pe conducătorii Unirii să nu permită disputarea acestei partide. Cum nici la Filipeşti nu am putut să jucăm, am decis să le dau liber băieţilor la acest sfârşit de săptămână. Ne cerem scuze faţă de suporteri, care trebuie să înţeleagă că numai din cauza condiţiilor atmosferice nu am putut susţine acest meci la Câmpina. Îi asigurăm că sâmbăta viitoare, facem toate eforturile să evoluăm în faţa lor, într-un joc programat tot pe “Rafinăria”, în compania formaţiei C.S.M. Rm. Sărat”, ne-a declarat antrenorul C.S.M. – ului, Bogdan Onuţ (foto). Până atunci, trupa câmpineană va susţine joi, un alt amical, în complexul Juventus din Colentina, împotriva formaţiei A.F.C. Dobroeşti, lideră la zi în seria a II-a, din Liga a IV-a Bucureşti.
