Unirea Urlaţi – C.S. Băneşti
Un adevărat examen pentru formaţia C.S. Băneşti, într-o confruntare care se anunţă interesantă, gazdele luând în calcul numai varianta victoriei. Dar aşa cum se ştie, în fotbal mingea este rotundă şi mai mult ca sigur jucătorii oaspeţi vor încerca să încurce socotelile liderului. După succesul înregistrat în etapa trecută pe teren propriu, elevii antrenorilor Ion Burchi şi Claudiu Andrei, şi-au continuat în linişte antrenamentele, urmând ca sâmbătă dimineaţă să ia cap compas arena din Urlaţi. “Il capitano”, oaspeţilor, Florin Cristache (foto), este de părere că, “nu ne considerăm dinainte învinşi. Vreau să elimin orice speculaţie pe marginea acestui meci, în sensul că noi ne apărăm corect şansele, şi nu jucăm pentru alţii. Aşadar, presiune va fi numai pe echipa gazdă. Pentru noi orice punct este binevenit”.
Va fi: 1, x, 2 ?. Rămâne să aflăm la finalul acestei partide programată să debuteze la ora 14.00.