Unde ajungem?
Aşa cum era de aşteptat, apele se învolburează din nou în Liga a III-a naţională, acolo unde instabilitatea echipelor din punct de vedere financiar provoacă noi victime. Una dintre acestea este formaţia Conpet Ploieşti care la începutul acestei săptămâni a anunţat că se va retrage în campionat. Astfel, seria a VI-a, din care făcea parte gruparea ploieşteană, formată iniţial din 13 echipe, acum s-a redus la 11. Este din ce în ce mai clar că tabăra celor care au afirmat încă de la început că mai bine s-ar fi format 3-4 serii cu un număr normal de echipe, are dreptate. Un sezon cu doar câteva meciuri disputate, cu multe etape de staţionare, nu poate conduce în nici un caz la un salt valoric, mai ales că şi echipele rămase în cursă nu o duc prea bine financiar. Ca şi în campionatul trecut, se va ajunge în situaţia de a fii serii în care chiar dacă nu va retrograda nimeni, meciurile în sine vor fi lipsite de miză, contând cel mult la capitolul palmares. Dacă ne uităm atent la seria din care face parte şi formaţia noastră, Unirea Câmpina, constatăm că din punct de vedere valoric este cu mult mai slabă, comparativ să spunem cu Liga A Prahova. Trist, dar adevărat.