miercuri, 29 august 2012

Conpet Ploieşti – Chindia Târgovişte 2-1

Ieri după amiază, pe stadionul de la Strejnic, Conpet Ploieşti a primit vizita formaţiei Chindia Târgovişte, într-un joc contând pentru faza a IV-a a Cupei României - Timişoreana. Practic, a fost o reeditare a celor două meciuri amicale pe care cele două grupări le-au susţinut în această pauză competiţională, ambele încheiate cu victoria târgoviştenilor. De această dată Zeiţa Fortuna a surâs fotbaliştilor ploieşteni care în final s-au impus cu scorul de 2-1 prin golurile marcate de Fatai şi Dobrinoiu, respectiv Verdeş. Cu acest succes, elevii antrenorului Nicu Lazăr merg mai departe, fiind singurii reprezentanţi ai judeţului Prahova rămaşi în această competiţie. Turul al V-lea al competiţiei va avea loc peste două săptămâni, în zilele de 11 şi 12 septembrie, de la ora 16.30.