vineri, 6 iulie 2012

Florin este optimist

Aflat în faţa unui nou campionat, Florin Cristache (foto), experimentatul căpitan al formaţiei C.S. Băneşti, este optimist dar în acelaşi timp şi conştient că fără muncă nu se poate în fotbal. Noile schimbări petrecute recent la club, l-au determinat să facă următoarea declaraţie: „Pentru mine, dacă se poate spune aşa, este un nou început care sper că va fi de bun augur. Avem sprijinul unei noi conduceri din partea primăriei, avem un antrenor care revine cu ambiţii mari, avem un nou preşedinte. Nu neapărat aducerea unui număr de „n” jucători rezolvă problemele unei echipe. De aici încolo este nevoie de muncă multă ca să spunem că există o echipă de care celorlalte să le fie teamă. Din partea mea voi ajuta pe gazon cât pot de mult. Important este să avem rezultatele pe care le dorim”