vineri, 8 august 2025

Liga a 5-a a fost bătută în cuie! S-a stabilit ”țintarul”



Conform programării, reprezentanții echipelor care activează pe cea de a doua scenă fotbalistică a județului s-au întâlnit în această după-amiază într-o scurtă şedință a AJF - ului prahovean. Printre cei prezenți s-au aflat și Daniel Crețu (foto-jos), unul dintre oficialii formației Voința Adunați. Momentul cel mai așteptat l-a constituit stabilirea ”țintarului” viitoarei stagiuni fotbalistice. 



”S-a stabilit ca în weekend-ul 23-24 august să debuteze campionatul Ligii a 5-a. Mai nou, acum s-au format două serii pe criterii geografice, a câte 16 echipe, noi urmând să facem parte din seria Vest. Vor promova în Liga a 4-a câștigătoarele celor două serii la care se va adauga încă o echipă care va fi desemnată în urma unui baraj între ocupantele locului 2 din fiecare serie. Vor retrograda în Liga a 6-a ocupantele pozițiilor 14, 15 și 16. Ca și în campionatul precedent Voința Adunați va disputa toate meciurile de acasă în ziua de duminică, începând cu ora 11.00. Sorții au făcut ca în prima etapă să întâlnim pe teren propriu formația CS Scorțeni Bordeni. Se anunță un examen dificil și un bun prilej de a vedea la ce nivel ne aflăm la ora acestui joc. Evident, ne dorim să facem o figură cât mai frumoasă, să aducem lumea la stadion și o clasare cât mai sus în clasament”, a ținut să precizeze Daniel Crețu.

ETAPA 1 (23÷24 august)

► Voința Adunați  - CS Scorțeni Bordeni

► FC Muscelul Câmpina - Sportul Câmpina

► Unirea Cocorăști Colț - Petrolul Ologeni

► Genesis Filipești - Viitorul Puchenii Mari

► Arizona Zalhanaua - CS Strejnicu 2021

► Avântul Măgureni - Stejarul Cocorăştii Mislea

► Caraimanul Bușteni - CS Şirna Varnița

► Viitorul Ariceşti - AȘ Targsorul Vechi Stănceşti