Cristi Negotei negociază un transfer bombă. Cristi Daminuță aproape de a semna cu Voința Adunați

 


Grație bunelor relații de prietenie păstrate din perioada când cei doi au fost colegi la Poli Timișoara, este foarte posibil ca cunoscutul fotbalist să îmbrace din sezonul viitor tricoul formației din Adunați. Ajuns la 35 de ani, Cristi Daminuță (foto) pe parcursul carierei sale a evoluat la echipe precum: FC Maramureș, Poli Timișoara, Inter Milano, AC Milan, FC Dinamo, Tiraspol, FC Baia Mare, Viitorul Constanța sau Olimpia Satu Mare.

Așadar, rămâne de văzut care va fi răspunsul final al cunoscutului mijlocaș, care dacă va fi unul pozitiv, în mod sigur va aduce o notă de culoare în plus noii ediții de campionat care va demara la finele lunii august. 

Read More

O zi specială pentru întreaga comunitate fotbalistică din Adunați!



Pentru întreaga familie fotbalistică de la Adunați, finalul acestei săptămâni va fi unul cu totul special. În prim plan se va afla Darius Săvulescu, care în calitate de jucător, președinte onorific dar și de prim edil al cunoscutei localități prahovene se va afla în fața unui moment important al vieții. Astfel, după promovarea echipei în eșalonul cu numărul doi al fotbalului județean, acesta își va uni destinele cu aleasa inimii sale! Conducerea clubului din Adunați, antrenorii şi colegii de echipă îi urează succes în carieră şi tradiţionalul Casă de Piatră unui adevărat om de fotbal care va figura, şi în continuare, în grupul celor care ajută necondiționat mișcarea sportivă din zona Adunațiului.

Read More

Un nou jucãtor detaşat la Voinţa Adunaţi



Așa cum a promis, în aceste zile conducerea clubului din Adunați caută să definitiveze un lot stabil cu care antrenorul Adrian Mitrea să abordeze noua ediție de campionat. Conform unei colaborări mai vechi, și de această dată echipa CSO Tricolorul Breaza s-a oferit să detașeze jucători tineri care vor avea posibilitatea să adune cât mai multe meciuri în picioare. Dacă evoluția lui Luca Tache s-a dovedit a fi benefică în sezonul trecut, acesta întorcându-se la gruparea brezeană sub comanda lui Marius Vișan, acum, spre Voința se va îndrepta un alt jucător de perspectivă. Mai precis este vorba  de un jucător de 17 ani, Remus Aniţă (foto) care vine pe poziția de portar. Întrebat cu ce gânduri soseşte la noua sa echipă, acesta a spus: “Vin la formația din Adunați cu dorința de a mă integra cât mai rapid în lotul antrenat de Adrian Mitrea. Sunt conștient că va fi o concurență mare pentru postul pe care sunt pregătit dar nu mă sperie acest lucru, din contră, mă va ambiționa și mai mult. Sper ca alături de noii mei colegi să ne atingem obiectivele stabilite. De asemenea doresc ca prin joc să confirm așteptările celor care cred în mine“  

Read More

Mutări la foc automat. O nouă achiziție de marcă la Adunați



Ziua de reunire a fotbaliștilor din Adunați, fixată pentru data de 27 iulie, va da startul pregătirilor noului sezon aferent ligii a 5-a. Astfel, profesorul Adrian Mitrea va striga catalogul iar printre noii veniți va figura și numele lui Florin Floştoiu (foto). La 33 de ani, acesta vine de la Viitorul Proviţa de Sus din postura de atacant, consolidând astfel compartimentul ofensiv în perspectiva viitoarei ediții de campionat care va debuta la finele lunii august. “Mă bucur că din toamnă voi evolua sub culorile acestei grupări nou promovate. De fapt eu vin cu inima deschisă mai ales că locuiesc chiar în Adunați și consider că am făcut un pas înainte. Se poate spune că din punct de vedere fotbalistic revin acasă. Sper ca prin jocul meu să ajut cât pot de mult și iubitorii de fotbal din Adunați să aibă parte numai de satisfacții la meciurile noastre“, a spus noul sosit în lotul echipei din Adunați.

Read More

Cu gândul la fotbal!

  VOINTA ADUNATI VA LUA STARTUL IN SUPERLIGA B PRAHOVA IN WEEKEND-UL 23-24 AUGUST


Profilat ca portar, cu evoluții constante de-a lungul întregului sezon care s-a încheiat nu cu mult timp în urmă, George Petrescu (foto) rămâne în continuare o rotiță importantă în angrenajul echipei din Adunați. Chiar dacă în aceste zile, cel puțin din punct de vedere fotbalistic, gustă plăcerile unei vacanţe binevenite, totuşi gândurile lui mai zboară din când în când la fotbal. Întrebat despre noul sezon pe care formaţia sa îl va juca de această dată în Superliga B Prahova, “Loly“, așa cum îi spun prietenii, era de părere că, “pentru mine este o nouă provocare chiar dacă am mai activat la acest nivel și alături de colegii mei sunt convins că vom face o figură frumoasă”

Legat de nivelul fotbalului care se practică în al doilea eșalon al județului, mai ales din punct de vedere calitativ, acesta a precizat că, “în mod sigur nivelul acestui eșalon va fi mult mai ridicat. Vom întâlni echipe mult mai bine organizate, cu jucători valoroși dar eu spun că nu are de ce să ne fie teamă. Suntem un grup unit și cu toții vom face tot posibilul să ne ridicăm la valoarea acestui eșalon. Așteptăm ca iubitorii de fotbal din Adunați să fie, ca întotdeauna, alături de noi și împreună să realizăm lucruri frumoase”

 


Read More

Sânge proaspăt pentru echipa lui Mitrea. Bun venit, Alex Negotei!

 VOINTA ADUNATI VA LUA STARTUL IN SUPERLIGA B PRAHOVA IN WEEKEND-UL 23-24 AUGUST

În virtutea bunelor relații pe care conducătorii clubului din Adunați le au cu cei de la CSO Tricolorul Breaza, aceștia din urmă au decis transferul lui Alexandru Negotei (foto). Component al grupei de juniori U17 din cadrul clubului brezean unde a fost antrenat de Laurenţiu Urdea, acesta este profilat pentru linia defensivă acolo unde evoluează ca fundaș de bandă. Pe marginea acestei mutări la echipa antrenată de Adrian Mitrea, Alex a ținut să precizeze următoarele: “Am acceptat această schimbare cu gândul să intru cât mai mult în contact cu fotbalul la nivel de seniori. Este un pas înainte și sunt conștient că va fi mult mai greu ținând cont că noua mea echipă evoluează într-o ligă superioară. Sper ca prin jocul meu să aduc un plus de calitate și să oferim cât mai multe satisfacții iubitorilor de fotbal din Adunați“.

Cum ultimele zile au adus în prim plan la capitolul sosiri numai jucători tineri, legat de acest aspect, tehnicianul Adrian Mitrea a declarat: “Așa cum am mai spus și cu alte ocazii doresc o întinerire a lotului și deja am realizat până acum un număr de patru transferuri. În mod sigur nu va fi ultimul și este momentul să dăm credit acestor tineri pentru că ei vor fi viitorul“

Read More

Un nou jucător sub culorile Adunaţiului



În aceste zile conducerea clubului din Adunați a primit acordul unui jucător care poate fi folosit cu predilecție în linia defensivă. De profesie fundaș de bandă dreapta, ultima oară la echipa proviţeană Viitorul, Ștefan Burlacu (foto), în vârstă de 22 de ani, provine dintr-o familie în care fotbalul a devenit o mare pasiune. Dacă tatăl său, Ciprian, fost fotbalist este actualmente un experimentat conducător al grupării din Proviţa de Sus, nici fratele său nu este mai prejos, acesta fiind înregimentat la această oră la CSO Tricolorul Breaza. Întrebat de ce a ales să evolueze sub culorile echipei din Adunați, acesta a declarat: “Pentru mine va fi o etapă nouă în cariera mea sportivă. Unul dintre motivele care m-a determinat să fac această alegere a fost și faptul că aici mă voi reîntâlni cu câțiva foști colegi. Vin la o echipă bine organizată la toate capitolele, o echipă cu un public receptiv, dornic de fotbal. Sper să ajut cât pot de mult și împreună cu cei de aici să ne realizăm obiectivele propuse”. În perspectiva unui sezon în care obiectivul este o poziție în partea superioară a  clasamentului rămâne de văzut ce întăriri va mai face în continuare conducerea clubului din Adunați.  

Read More

Al doilea transfer al verii la Voința Adunați


Cu  o strategie clară, aceea de a întineri lotul, antrenorul Adrian Mitrea a optat pentru serviciile lui Florin Neagoe (foto), un tânăr jucător de perspectivă care poate evolua atât ca mijlocaș de bandă cât și ca atacant. În vârstă de 19 ani, originar din Poiana Câmpina, acesta a început fotbalul la vârsta de 9 ani, la Tricolorul Breaza, sub comanda lui Marius Vișan. A urmat apoi H&M Câmpina, antrenor Daniel Hagianu, și un sezon sub culorile echipei CS Scorțeni Mislea, antrenor Alin Dinu. Despre noua sa echipă, acesta a spus că, “am acceptat și sunt foarte bucuros să vin la o formație nou promovată cu un public avid de fotbal. Pentru mine este o mare provocare să am prilejul să joc la acest nivel. Rămâne ca eu să pot confirma așteptările pe care conducerea clubului din Adunați le are față de mine”. În continuare, agenda de lucru a antrenorului Adrian Mitrea cuprinde noi nume de tineri jucători care sunt așteptați să semneze în următoarele zile cu gruparea din Adunați.

Read More

La CS Mănești vine un nume surpriză. Bogdan Dumitru schimbă macazul!



Cu un CV remarcabil, experimentatul fotbalist, ultima oară la AFC Bănești, a ales să-și continue cariera sub culorile altui club din Liga A Prahova. Este vorba de CS Mănești, echipă cu a cărei conducere s-a înțeles să semneze un contract pentru viitorul sezon. ”Am renunțat la echipa din Bănești din cauza unor probleme financiare care au apărut în ultima perioadă de timp. Pot să spun că până acum am avut câteva oferte însă în final m-am decis să aleg gruparea din Mănești. La această alegere a contribuit mult și relațiile foarte bune pe care le am cu Mircea Ivan, un cunoscut atacant cu care voi deveni coleg. Sper ca împreună cu noii mei colegi să facem o figură frumoasă în sezonul care va debuta la finele lunii august”, a spus Bogdan Dumitru (foto).  

Read More

Ștefan este optimist!



Unul dintre cei mai valoroşi fundași pe care echipa din Adunați îi are la această oră este Ștefan Olteanu (foto). Jucător cu experienţă la nivelul fotbalului nostru județean, acesta este convins că Voința poate în continuare să aibă o evoluție remarcabilă în noul sezon care va demara la finele lunii august. “Personal îmi doresc o clasare în partea superioară a clasamentului în condițiile în care vom întâlni adversari mult mai valoroși față de cei pe care i-am avut până acum. Mă bucur că îl avem în continuare pe antrenorul Adrian Mitrea și am încredere că alături de colegii mei vom face o figură frumoasă și în următorul sezon. Contează foarte mult modul în care ne vom pregăti în următoarea perioadă. Cu câteva “plombe” în lot putem să aducem în continuare bucurii în rândul iubitorilor de fotbal din Adunați”, ne-a declarat Ștefan.

Read More

Voința Adunați și-a creionat în linii mari programul de pregătire!



Chiar dacă vacanța încă nu s-a terminat, multe grupări din peisajul fotbalistic prahovean deja și-au creionat programul de pregătire, accentul punându-se în principal pe jocurile de verificare. Acest lucru este valabil și pentru Voința Adunați, formație nou promovată în Superliga B Prahova. De fapt, începând din acest sezon, aceasta se va numi Liga a 5-a și va avea două serii a câte 16 echipe, configurația și alte detalii urmând să fie cunoscute în următoarele zile. Jucătorii din Adunați împreună cu antrenorul Adrian Mitrea se vor reuni la finalul acestei luni, moment când vor participa la a treia ediție a turnelului intitulat Memorialul ”Anca Petre” după care, cu o săptămâna înainte de a debuta în noua stagiune, vor susţine un meci caritabil cu o formaţie ce va fi desemnată în cel mai scurt timp. Referitor la componența lotului, pe lista plecărilor figurează numele lui Marius Duță, Codruț Cojocaru, Iulian Călin, Viorel Oprea și Cristi Negotei. De asemenea, Mihai Filote, datorită unei accidentări mai vechi se pare că va renunța la activitatea fotbalistică iar în privința lui Luca Tache plutesc câteva semne de întrebare, momentan acesta antrenându-se cu Tricolorul Breaza, club de la care a fost împrumutat în sezonul trecut. La capitolul sosiri, fundașul Sebi Motoroiu de la Progresul Provița de Jos reprezintă o achiziție notabilă, lui urmând să se alăture câțiva tineri fotbaliști de la Tricolorul Breaza. De asemenea mai sunt discuții și cu alți jucători care se vor finaliza în următoarele zile. Evident, fanii grupării din Adunați așteaptă cu nerăbdare aceste transferuri, acest aspect ocupând un loc primordial în agenda de lucru a conducerii clubului Voința.   

Read More

Încet, încet startul se apropie!



Recent, Comitetul Executiv al AJF Prahova a făcut cunoscut câteva detalii despre noul sezon competițional 2025-2026. Astfel, startul campionatului pentru Liga a 4-a și Liga a 5-a se va da sâmbătă, 23 august 2025. Reamintim că printre competitoarele din Liga a 5-a se numără și Voința Adunați, formație nou promovată în acest eșalon fotbalistic. S-a făcut referire și la perioada de înscrieri: 1 iulie - 31 iulie 2025, verificarea dosarelor de înscriere: 1 august 2025. Niciun membru afiliat care figurează cu datorii nu va fi înscris în sezonul 2025-2026. De asemenea s-a stabilit și sedințele cu delegații echipelor care vor avea loc la UPG în data de 08 august 2025, după cum urmează:

►Liga a 4-a - ora 16:00

►Liga a 5-a - ora 17:00

►Liga a 6-a - ora 18:00

Read More