sâmbătă, 17 noiembrie 2012

C.S. Cornu – Unirea Cocorăşti Colţ 2-2

Finalul jocului de la Cornu, a fost unul neaşteptat, producând multă tristeţe în tabăra gazdelor, care au suferit un scurt circuit chiar în ultimele secvenţe ale partidei.
Începutul a fost favorabil elevilor lui Andrei Ionescu, care chiar din start au deschis scorul prin Drăgoi, acesta trimiţând un şut plasat la vinclu, fără speranţe pentru portarul advers. După o primă repriză în care Stoica, Ungureanu (foto) şi Burlacu au irosit bune oportunităţi de a înscrie, cornenii s-au văzut egalaţi pe tabela de marcaj. Chiar şi în condiţiile în care Gratie a părăsit gazonul, fiind eliminat în mod justificat pentru fault, în minutul 75 Burlacu a reuşit să-şi aducă echipa în avantaj, marcând cu un şut frumos de la 14 metri. Au urmat ocaziile trecute în contul lui Ungureanu, Drăgoi şi bara lui Băjenaru, care se puteau transforma în goluri, precum şi încă două faze în care ”centralul” Căunei a fost acuzat că nu a acordat loviturile de la 11 metri care s-ar fi impus. Pe acest fond au venit minutele de prelungire şi odată cu ele golul egalării, un gol care a produs un gust amar suporterilor echipei C.S. Cornu, veniţi să-şi vadă idolii în ultimul joc susţinut pe teren propriu din această stagiune. Primul „11” al formaţiei din Cornu a avut următoarea componenţă: Bucuroiu – Coman, Basma, Gratie (cpt), Stoica, Mitrea, Burlacu, Ungureanu, Ţigănuş, Vane, Drăgoi. Au mai fost folosiţi: Ghindă şi Băjenaru. În următoarea etapă, ultima, pupilii lui Mara se vor deplasa pe terenul formaţiei Victoria Bordeni.

Declaraţii după meci:

Andrei Ionescu (antrenor C.S. Cornu):
”Este prima dată când mă leg de arbitraj. Chiar mi-a lăsat un gust amar. Nu ni s-au acordat trei lovituri de la 11 metri. Nu pot să-mi explic de ce nu s-au acordat. În ciuda tuturor ştirilor care au apărut în ultimul timp, că noi cei de la Cornu facem, aranjăm, ... iată că nu este adevărat. Nu am ce să reproşez băieţilor. Au respectat tot ce le-am transmis. Cred că numai ghinionul şi arbitrul ne-au împiedicat astăzi de la o victorie pe care am fi meritat-o”.