sâmbătă, 3 mai 2025

Trei puncte prețioase pentru brebeni. Tibi Oancea îşi arată din nou colţii



CS Valea Călugărească - AFC Brebu 1-3 (0-1)

Bucurie mare și victorie pentru trupa brebeană pe un stadion în care gazdele au sperat până în ultimul moment într-un rezultat favorabil. Nu a fost să fie pentru că Zeița Fortuna a surâs de această dată formației vizitatoare a cărei experiență și valoare și-a spus până la urmă cuvântul. Pe lângă o dominare a oaspeților, unde Bunea și Bălan au desenat frumos, la rampă în acest joc a ieșit percutantul Tibi Oancea (foto-jos).



Odată deschis apetitul pentru gol, în etapa trecută a scuturat de patru ori plasa porții adverse, acum acesta a recidivat și pe  stadionul din Valea Călugărească. Era minutul 28 când la un șut a lui Oprica acesta a deviat din 2 metri, fără speranțe pentru portarul advers. După pauză brebenii au făcut un pas înapoi, gazdele trecându-și în cont o singură ocazie mare, dar Dinu (`63) și-a arătat clasa la un șut puternic. Și totuși, dintr-o fază fixă, amfitrionii au reușit să echilibreze tabela (`88) dar în prelungiri ”vulpoiul” Tibi Oancea (`92) a lovit din nou ”înțepând” un balon care s-a oprit în ațele porții gazdelor. Mai mult, bomboana pe colivă a pus-o Flavius Rada (`94) care în urma unei curse impetuoase a consfințit o victorie meritată a echipei sale. Următorul meci al elevilor lui Vali Bunea este programat la finele săptămâni viitoare, la Brebu urmând să sosească formația Avântul Măneciu.

► AFC Brebu: Dinu - Dima, Mărăcineanu (cpt), Glod, F. Rada, Bălan, Bunea, Tolbașu, Oprica, Vișan, Oancea. Au mai jucat C. Rada și R. Stoica.

Antrenor: Vali Bunea



La finalul acestei partide, președintele oaspeților, Cătălin Tănase (foto), a declarat: ”O victorie meritată după aspectul jocului chiar dacă finalul a fost unul fierbinte. Am reușit să revenim repede după golul egalizator și astfel s-a scris istoria acestui meci. Îi felicit pe băieți așa cum am făcut-o mereu în acest sezon. Ei merită respectul tuturor iubitorilor de fotbal din Brebu pentru eforturile care le fac și nu numai. Acum privim cu încredere următorul joc pe care îl vom disputa pe teren propriu împotriva echipei Avântul Măneciu”

- Galerie foto -