Precizia Breaza - A.F.C. Brebu 3-2

Cu gândul de a puncta din nou la "adevăr", aşa cum a mai făcut-o şi în deplasările anterioare, A.F.C. - ul brebean a părăsit înfrânt până la urmă stadionul "Parc" din Breaza.
Fără Sebi Stănulescu, titularul de drept al postului de portar, fără atacantul Voinea, elevii antrenorilor Săvulescu şi Bunea nu au reuşit să obţină un nou rezultat pozitiv. Oaspeţii au acuzat în mai multe rânduri arbitrajul “centralului” Adrian Ilieş dar şi a asistentului Roxana Bănăseanu, care au acordat multe galbene, dar şi două “roşii”, Durbac şi Toader fiind trimişi la cabine înaintea expirării timpului regulamentar de joc. Lipsa de eficacitate din partea jucătorilor brebeni a fost încă un motiv care a condus la acest eşec, golurile lui Savu şi Marcu neavând darul să aducă cel puţin un punct în contul lor. Una peste alta, a fost o înfrângere cu gust amar pentru oaspeţi, în timp ce fotbaliştii Preciziei se pot declara mulţumiţi pentru cele trei puncte obţinute. În acest joc, primul “11” brebean a avut următoarea configuraţie: Ciobotaru – Zamfir, Savu, G. Radu, Durbac, Niţă, Grigore, Toader, Marcu, Bunea, Motoroiu.
Antrenori: Robert Săvulescu şi Valentin Bunea.
În continuare, Alexandru Savu (foto) & Co. vor întâlni pe teren propriu, într-un joc de atracţie, formaţia Petrolistul Boldeşti. Acest joc este programat sâmbăta viitoare, începând cu ora 15.00.

Declaraţii după meci
Robert Săvulescu (antrenor A.F.C. Brebu):
”Consider sincer că nu am fost lăsaţi să jucăm. De ce? Poate că vine un meci cu Boldeştiul? Nu ştiu ce să mai spun. Nu se poate să nu primim un 11 metri clar ca lumina zilei. Nu scuz nici lipsa de eficacitate a jucătorilor mei care au ratat 4-5 ocazii clare de gol. Pentru noi urmează un program dificil de meciuri”.
Read More

Rezultate complete, Liga B Prahova, Et. 7

Viitorul Poienarii Burchi - Prahova Nedelea  1-0

● Carpaţi Sinaia - Petrolul Băicoi  3-2

Vulturii Proviţa de Sus - N.G. Brătăşanca  4-1

A.S. Tufeni - Tricolor Varniţa  3-0

C.S. Valea Doftanei - A.F.C. Filipesti  0-0

Cetatea Coada Izvor - C.S. Cornu  0-1

A.S. Mislea - Victoria Bordeni 0-3

C.I.S. Tăriceni - Unirea Cocorăşti Colţ  0-1
Read More

Rezultate complete, Liga A Prahova, Et. 9

Chimia Brazi - Unirea Urlaţi 0-2

Astra II Ploieşti – A.S. Ploieşti
1-2

Petrolistul Boldeşti – C.S. Păuleşti
3-0

C.S.M. Câmpina – C.S. Blejoi 3-0

Progresul Drăgăneşti - Voinţa Vadu Părului
5-1

Caraimanul Buşteni – C.S. Băneşti
2-6

Brădetul Ştefeşti – C.S.O. Plopeni
0-4

C.S. Ceptura - Avântul Măneciu 2-6

Precizia Breaza – A.F.C. Brebu 3-2
Read More

Cetatea Coada Izvor - C.S. Cornu 0-1

Creditat derbiul etapei, unde s-au întâlnit ocupantele locurilor 2 şi 4, victoria a revenit oaspeţilor care per ansmablu au ştiut să gestioneze aşa cum trebuie un joc cu asemenea miză. Sigur, a cântărit foarte mult şi experienţa elevilor antrenorului Andrei Ionescu, care au interpretat o partitură care a pus mari probleme jucătorilor gazdă. Localnicii s-au văzut foarte puţin în joc, singura fază totuşi notabilă pentru ei fiind cea din minutul 35, atunci când Bucuroiu şi-a iertat toate păcatele anterioare, apărând un penalti just acordat. A fost un meci la discreţia cornenilor care au irosit câteva ocazii clare de gol prin Vane şi Băjenaru dar nu au mai iertat prin Gratie (`74), şutul acestuia de la 22 de metri nelăsându-i nici o speranţă portarului advers. Echipa corneană a avut următoarea distribuţie: Antal - Coman, Drăgan, Cârstei, Fl. Stoica, Gratie (cpt), Drăgoi, A. Vane, Ungureanu, Țigănuş, R. Burlacu. Au mai jucat: Bucuroiu, Dobroiu, Diaconu, Băjenaru.
Antrenor: Andrei Ionescu
În următoarea etapă, Daniel Drăgoi (foto) şi colegii lui vor primi vizita formaţiei C.S. Valea Doftanei într-un joc programat la finele săptămânii viitoare.

Declaraţii după meci
Andrei Ionescu (antrenor C.S. Cornu):
”Sunt bucuros că elevii mei au reuşit un joc aşa cum ne-am propus. S-au respectat indicaţiile pe care le-am dat şi iată că rezultatul s-a văzut. În continuare vom trata fiecare meci aşa cum se cuvine şi bineînţeles nu ne dezicem de obiectivul pe care ni l-am propus, acela al promovării”.

Mărgărit „Mara” Ciobotaru (manager C.S. Cornu):
”Chiar dacă din motive obiective nu am putut fi prezent la acest meci, îmi pare bine în primul rând că de această dată portarii noştri au fost la înălţime. Am înţeles că întreaga echipă a făcut un joc bun motiv pentru care îi felicit. În continuare mă aştept la evoluţii şi rezultate din ce în ce mai bune, care la final să însemne realizarea obiectivului cu care am început acest sezon”.
Read More

La Mulţi Ani, Sebi!

Unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti pe care formaţia A.F.C. Brebu îi are în lot este Sebastian Stănulescu. Astăzi, când el împlineşte 27 de ani, alături de colegii şi prietenii lui, fotbalcampinean.blogspot.com îi urează un sincer “La Mulţi Ani!”
Read More

Unirea - C.S.M. Un meci al împăcării?

Da. Acesta ar fi răspunsul pe care mulţi iubitori ai fotbalului câmpinean l-ar da. După atâta rivalitate, care în trecut a atins diverse forme, iată că cele două echipe, cum s-ar spune, pun batista pe ţambal. Evident, se vor face multe comentarii pe marginea acestui meci, mai ales că politicul a dat o mână de ajutor C.S.M.-ului să-şi desfăşoare jocurile din acest sezon pe arena de lângă Casa Tineretului. Aşadar, un nou meci între Unirea Câmpina şi C.S.M. Câmpina va avea loc marţi după amiază, ora 16.00, pe stadionul “Rafinăria”. Legat de această partidă, antrenorul Florin Stăncioiu ne-a declarat: “Ei ne-au sunat pentru că urmează să-şi dispute meciurile pe “Rafinăria”. Am fost de acord pentru că probabil şi ei doreau să facă un antrenament, considerând că este bine pentru ambele părţi. Până la urmă a fost şi ideea mea să facem o reconciliere. Sigur, într-un oraş cum este Câmpina, nu-şi are rostul asemenea rivalităţi. Tot în această săptămână am mai antamat încă un joc, de această dată joi, pe acelaşi teren, ora 16.00, cu Dunărea Călăraşi”.
Read More

Caraimanul Buşteni - C.S. Băneşti 2-6

”C.S. Băneşti are un lot valoros care nu peste mult timp va da satisfacţie”, spunea Robert Opatchi, fostul antrenor al formaţiei la care s-a renunţat în urmă cu o etapă. Iată că declaraţia lui de atunci şi-a găsit mai repede decât ne aşteptam acoperire. Este drept, nici echipa gazdă nu a fost una care să ridice prea mari probleme, cu toate că pupilii lui Petre Gavrilă au intrat pe gazon cu oarecare speranţe.
Începutul a fost unul perfect pentru oaspeţi care chiar în debut, au scuturat plasa porţii adverse prin Sebi Dincă (foto) pentru ca în minutul 8, Filote să paseze în adâncime pentru Cristache, iar acesta cu un şut peste portar să marească avantajul echipei sale. După acest început furibund, jucătorii din Buşteni au reuşit să reducă din diferenţă (`20) dar un minut mai târziu aceştia au încasat un nou gol în urma unui penalti, fault la Negreanu, transformat cu siguranţă de Budileanu. Minutul 27, l-a adus din nou în prim plan pe Dincă, şutul puternic al acestuia de la 16 metri, aruncând în aer micuţa galerie din Băneşti, care şi la acest meci şi-a făcut datoria. Poate cel mai spectaculos gol al meciului a fost cel din minutul 33, atunci când în urma unei faze frumos desenate de Negreanu şi Ursea, ultimul a reuşit un gol de generic TV. După pauză, pe fondul mai multor schimbări, jocul a scăzut în intensitate, fiind mult mai sărac în faze de poartă. Totuşi, Mugurel Negreanu a ţinut să-şi înscrie şi el numele pe lista marcatorilor, (`82), în urma unei faze în care a driblat şi portarul advers. Pe final, gazdele au reuşit să-şi treacă în cont încă un gol, însă au plecat la cabine cu capul plecat după încă o înfrângere suferită pe teren propriu, ultima în faţa formaţiei Avântul Măneciu. Distribuţia de început a oaspeţilor a fost următoarea: Lepădatu - A. Burchi, Gorgan, Bălănică, Albu, Filote, Ursea, Budileanu, Dincă, Cristache (cpt), Negreanu. Au mai fost folosiţi: Dârstaru, Mocanu, Lungu şi Creţu.
Antrenori: Ion Burchi şi Claudiu Andrei

Declaraţii după meci:
Florin Cristache (căpitan C.S. Băneşti):
”A fost un joc în care s-a văzut că putem avea determinare şi în meciurile din deplasare. Sincer să fiu nu mă aşteptam să câştigăm la acest scor, dar contează în primul rând victoria şi faptul că am reuşit să aducem primele puncte de afară. Sper ca de acum încolo jocul nostru să funcţioneze din ce în ce mai bine şi bineînţeles, să apară şi rezultatele. Pe această cale mulţumim suporterilor noştri care şi la acest meci au fost alături de noi”

Iulian Budileanu (jucător C.S. Băneşti):
“Mă bucur că am reuşit să câştigăm trei puncte, mai ales că acestea au fost obţinute în deplasare. După mine, compartimentul nostru forte în meciul de astăzi a fost linia de mijloc. Chiar dacă Buşteniul este o echipă mai slab cotată, ţinând cont şi de poziţia pe care o ocupă în clasament, consider că această victorie este una de moral şi sper ca în continuare să reuşim să legăm trei, patru rezultate pozitive”
Read More

Rezultate, Liga A Prahova, Et. 9

Vineri, 28 septembrie, ora 17.00

Chimia Brazi - Unirea Urlaţi 0-2

Astra II Ploieşti – A.S. Ploieşti 1-2

Sâmbătă, 29 septembrie, ora 11.00
Petrolistul Boldeşti – C.S. Păuleşti
3-0

C.S.M. Câmpina – C.S. Blejoi 3-0

Progresul Drăgăneşti - Voinţa Vadu Părului 5-1

Caraimanul Buşteni – C.S. Băneşti
2-6
Read More

Rezultate, Liga A Prahova, Et. 9

Vineri, 28 septembrie, ora 17.00

Chimia Brazi - Unirea Urlaţi 0-2

Astra II Ploieşti – A.S. Ploieşti 1-2
Read More

Rezultatele etapei 5, Liga 3

Avântul Reghin – Fortuna Brazi 0-2
Minciună (30), B. Năstase (35)
F.C.M. Târgovişte – F.C. Cisnădie 3-2
Dragnea (30, 42), Popa (90) / B. Panait (10 - pen., 50)
Unirea Tărlungeni –Civitas Fagăraş 3-0
L. Nicolae (23), N. Cristea (35), Airinei (54)
S.C.M. Argeşul Piteşti  - GIROM Albota 2-1
R. Neagoe (68 - pen.), N. Diţă (75) / M. Cârstea (38)
F.C. Zagon –CONPET Ploieşti - se dispută mâine, de la ora 13:00
Unirea Câmpina - stă
Read More

Delegări, Liga B Prahova, Et. 7

Sâmbătă, 29 septembrie, ora 17.00
Viitorul Poienarii Burchi - Prahova Nedelea
Arbitri: Pantilie  Dragoş (foto) - Iosif  Nicolae, Moroiţă  Andrei
Observator: Chirilă Constantin

● Carpaţi Sinaia - Petrolul Băicoi
Arbitri: Dumitru  Valentin - Bănăseanu Roxana, Nuţu Robert
Observator: Ilaşi Iulian Iliuţă
Duminică, 30 septembrie, ora 11.00
Vulturii Proviţa de Sus - N.G. Brătăşanca
Arbitri: Nedelcu  Andrei - Grigore  Mihai, Burlacu  Vasile
Observator: Vasiloiu Ion
A.S. Tufeni - Tricolor Varniţa
Arbitri: Bîrziloiu  Doralin - Zincă  Adrian, Dosaru  Răzvan
Observator: Roșală Pavel
C.S. Valea Doftanei - A.F.C. Filipesti
Arbitri: Crozolo Ovidiu - Joiţa Răzvan, Zahiu  Dumitru
Observator: Găman Constantin
Cetatea Coada Izvor - C.S. Cornu
Arbitri: nedesemnat - Petre  Doru Nicolae, Popescu  Marian
Observator: Andrei George
A.S. Mislea - Victoria Bordeni
Arbitri: Bîrziloiu  Doralin - Zincă  Adrian, Dosaru  Răzvan
Observator: Roșală Pavel
C.I.S. Tăriceni - Unirea Cocorăşti Colţ
Arbitri: Moise  Mihai - Rusu  Mircea, Ciorescu Octavian
Observator: Băltăţeanu Viorel
Read More

Delegări, Liga a III-a , Et. 5

Vineri, 28 septembrie, ora 17.00
FCM Avantul Reghin – A.F.C. Fortuna Brazi
Arbitri: Comănescu Adrian (Ramnicu Valcea) - Despa Radu (Baia Mare), Lucaci Nicolae (Baia Mare)
FCM Târgovişte – F.C. Cisnădie
Arbitri: Georgescu Cristian (Bucureşti) - Necula Mihaita (1 Decembrie), Niculescu Dan (Bucureşti)
CS Unirea Tărlungeni – A.C.S. Civitas Fagaras
Arbitri: Dorcioman Cristina (Câmpulung Muscel) - Ionescu Mihai (Suseni), Popescu Speranţa (Bucureşti)
S.C.M. Argesul Pitesti 2012 - FC GIROM Albota
Arbitri: Bajko Barna (Miercurea) - Niţă Adrian (Ploieşti), Pantilimonescu Constantin (Ploieşti)
Sâmbătă, 29 septembrie, ora 13.00
FC Zagon – C.S. CONPET Ploieşti
Arbitri: Ciobănică Dumitru (Bistriţa) - Roman Andrei (Târgu Neamţ), Cosma Florin (Piatra Neamţ)
Read More

Delegări, Liga A Prahova, Et. 9

Vineri, 28 septembrie, ora 17.00
Chimia Brazi - Unirea Urlaţi
Arbitri: Oprea Ovidiu - Mateescu Emil, Sotir  Andrei
Observator: Safta Constantin
Astra II Ploieşti – A.S. Ploieşti
Arbitri: Cojanu Gabriel - Ilie  Alexandru, Dobre  Nicolae
Observator: Negoită Tudor
Sâmbătă, 29 septembrie, ora 11.00
Petrolistul Boldeşti – C.S. Păuleşti
Arbitri: Ionescu Florin - Chivu  Alexandru, Călăraşu  Ştefan Observator: Ionescu Mihail
C.S.M. Câmpina – C.S. Blejoi
Arbitri: Stavre Ciprian  - Calestru  Adrian, Burlacu  Vasile
Observator: Crângaşu Silviu (foto)
Progresul Drăgăneşti - Voinţa Vadu Părului
Arbitri: Zahiu  Bogdan - Gheonea  Ionel, Băzăvan  Adrian
Observator: Achimescu Răzvan
Caraimanul Buşteni – C.S. Băneşti
Arbitri: Gheorghe  Alin - Stoenoiu  Adrian, Mălăroiu  Stelian
Observator: Panait Constantin
Duminică, 30 septembrie, ora 11.00
Brădetul Ştefeşti - Gloria Plopu
Arbitri: Danielenco Radu - Brăilă  Gabriel, Popovici Cătălin
Observator: Aurelian Cincinat
C.S. Ceptura - Avântul Măneciu
Arbitri: Petre  Marius - Dragu  Laurenţiu, Niţă Adrian
Observator: Ciocoiu Constantin
Precizia Breaza – A.F.C. Brebu
Arbitri: Illyeş Adrian - Nistor  Sorin, Bănăseanu Roxana
Observator: Miclea Constantin
Read More

PRONOSTICUL ETAPEI

Invitatul rubricii noastre de astăzi este cunoscutul antrenor câmpinean, Robert Opatchi. În opinia acestuia, etapa a IX-a a Ligii A Prahova se prezintă astfel:

Precizia Breaza – A.F.C. Brebu                            2
Petrolistul Boldeşti – C.S. Păuleşti                     1
C.S.M. Câmpina – C.S. Blejoi                                1
Progresul Drăgăneşti - Voinţa Vadu Părului      1
Brădetul Ştefeşti - Gloria Plopu                           2
Caraimanul Buşteni – C.S. Băneşti                      2
Chimia Brazi - Unirea Urlaţi                                   2
C.S. Ceptura - Avântul Măneciu                           2
Astra II Ploieşti – A.S. Ploieşti                               2
Read More

Unirea Câmpina – C.S. Băneşti Urleta 5 – 0

Stadion: “Rafinăria” Câmpina
Spectatori: 50 
Primul joc dintr-o serie de amicale programate în următoarea perioadă de timp, în care echipa lui Florin Stăncioiu este obligată să stea două etape, a fost unul împotriva formaţiei de Liga A Prahova, C.S. Băneşti. A fost un bun prilej pentru cei doi antrenori de a încerca să găsească anumite soluţii viabile în sistemele de joc cu care au abordat până acum acest sezon. Dacă în prima repriză, fotbaliştii din Băneşti au rezistat cu brio atacurilor elevilor lui Stăncioiu, în actul secund ei au cedat la toate capitolele.
Scor final: 5-0
-Min. 50 1-0 Centrare Neacşu de pe banda dreaptă şi din plonjon, de la 8 metri, Dobrescu înscrie cu capul.
-Min. 55 2-0 Pătrundere Bica pe stânga, centrare şi acelaşi Dobrescu reia cu capul din apropiere.
-Min. 70 3-0 Dobrescu îl deschide perfect pe Neaşcu, pătrunde, driblează portarul şi trimite în poarta goală.
-Min. 75 4-0 Fază lucrată de Neacşu şi Mendy înscrie din interiorul careului mare.
-Min. 85 5-0 Bine lansat, Dobrescu şutează, Veselu respinge şi din apropiere Mendy închide tabela.
UNIREA: Anghelache – Catană, B. Şandru, Lungu, Stanca, Ruptureanu, Maria, Dobrinoiu, Stăncescu, Fatai, Mendy.
Au mai jucat: D. Şandru, Gheţu, I. Dumitru, Neagu, Băcioiu, Nichifor, Dobrescu, John Yeboah, Oae, Neacşu
Antrenori: Florin Stăncioiu, Costin Plăvache şi Marius Palacianu
C.S. BĂNEŞTI: Veselu – Gorgan, A. Burchi, Bălănică, Burlacu, Ursea, Albu, Dincă, Budileanu, Creţu, Filote.
Au mai fost folosiţi: Niţu, Dârstaru şi Chivu.
Read More

C.S.O. Plopeni – A.F.C. Brebu 2-1

Meciul disputat ieri după amiază la Plopeni a avut un deznodământ dramatic. După ce timp de 80 de minute jocul a fost la discreţia oaspeţilor, timp în care aceştia au irosit bune oportunităţi de a înscrie, marcând o singură dată prin Vali Bunea (foto), a venit eliminarea portarului Stănulescu, care practic a produs un scurt circuit în angrenajul A.F.C. - ului. În această conjunctură, antrenorul Săvulescu a fost nevoit să introducă între buturi un jucător de câmp, fapt ce a dat posibilitate gazdelor să întoarcă rezultatul. Primul „11” al brebenilor a avut următoarea distribuţie: Stănulescu (cpt) – Zamfir, Savu, G. Radu, Durbac, Niţă, Grigore, Toader, Marcu, Bunea, Motoroiu. Au mai fost folosiţi: D. Ciobotaru şi M. Dragomir. După această înfrângere care după aspectul jocului a fost total nemeritată, Vali Bunea  şi colegii lui se vor deplasa duminică dimineaţa, pe stadionul formaţiei Precizia Breaza.

Declaraţii după meci:
Robert Săvulescu (antrenor A.F.C. Brebu):
”Am întâlnit o formaţie care nu ne-a pus nici un fel de probleme. Am dominat la toate capitolele dar din păcate nu am reuşit să înscriem mai multe goluri. Şi acum mă gândesc la ce ocazii am avut şi cum am trecut pe lângă o victorie pe care am fi meritat-o. Pentru noi urmează patru etape de foc”
Read More

Rezultate, Liga A Prahova, Et. 5

Petrolistul Boldeşti- A.S. Ploieşti 8-0

C.S.M. Câmpina – C.S. Ceptura
3-0

C.S.O. Plopeni – A.F.C. Brebu 2-1

Progresul Drăgăneşti – C.S. Blejoi 2-0

Brădetul Ştefeşti – Unirea Urlaţi
0-8

Caraimanul Buşteni – Avântul Măneciu 0-4
Read More

Cine greşeşte?


Se şţie că orice site a unui club de fotbal caută să ridice imaginea grupării pe care o reprezintă, nicidecum să arate unele probleme negative de ordin intern. Surprinzător, oricine citeşte paginile blog-ului echipei Unirea Câmpina, http://www.fcunirea.blogspot.ro/ constată că printre articolele postate se află şi unele cu tentă critică îndreptate spre conducerea clubului. Astfel, pe marginea unui articol “nevinovat”, fără să vrea, cititorii îşi pot pune întrebarea dacă Mara era mai bun ca Mănescu. La despărţire, fotbalistul Andrei Stoica afirma cu sinceritate că se simte lipsa lui Mara care era cu sufletul lângă echipă. Tot din articol reiese că Mănescu nu a catadicsit să-l facă pe jucător să se răzgândească asupra deciziei pe care a luat-o. Dacă Mara era sau nu mai bun ca Mănescu, nu este problema noastră. Cert este că Bogdan Mănescu, actualul preşedinte al Unirii greşeşte atunci când pe blogul clubului permite apariţia unor astfel de articole. Este păcat că lipsa de profesionalism a celui care administrează blogul http://www.fcunirea.blogspot.ro/, pe care iubitorii de fotbal câmpineni îl cunosc foarte bine, creează această situaţie neplăcută. Să nu se uite că în primul rând este vorba de numele clubului Unirea, cel care la această oră reprezintă municipiul nostru în plan sportiv. Alte comentarii credem că sunt de prisos.
Read More

Cine urmează la rând?

Încet, încet, mulţi jucători de la Unirea Câmpina au părăsit corabia. Astfel, titulari de drept în ediţia trecută de campionat, atunci când s-a reuşit o frumoasă promovare, cum ar fi: Zecheru, Filip, Cernea, Bărăgan, Lambă, Ciobanu şi lista poate continua, şi-au ales alte destinaţii, în condiţiile în care aceştia aveau şanse mici să prindă echipa.
Ultimul, şi poate, nu şi cel din urmă este fundaşul de bandă dreaptă, Andrei Stoica, care a anunţat că renunţă la contractul cu formaţia câmpineană. La despărţire, destul de mâhnit, Andrei a ţinut să precizeze: ”Am luat această decizie în urma celor întâmplate. Adică, nu am prins lotul o etapă şi două etape nu am jucat chiar dacă am fost luat în lot. Eu consider că meritam să joc dar respect decizia antrenorului. Sunt conştient că aceaşi situaţie ca acum, am păţit-o şi la Breaza, când el a fost antrenor. Îl cunosc foarte bine şi ştiu ce şanse mi-ar fi dat ca să joc mai departe. Nici preşedintele Mănescu, nici nimeni nu a încercat, aşa de faţadă, să-mi spună să mă mai gândesc. Când le-am spus că vreau să plec, mi-au spus că ”nici o problemă”. Îmi pare rău că eu şi colegii mei care au plecat, nu ni s-au recunoscut meritele. Schimbarea conducerii clubului, a fost una radicală. Consider că jucătorii care au venit, sunt jucători cu valoare dar nu trebuia să plecăm aşa cum am plecat. Sincer vă spun, se simte lipsa lui Mara. Mara era cu sufletul la echipă”. Întrebat încotr-o se va îndreapta, Andrei a spus că, ”am vorbit cu băieţii de la Precizia Breaza şi vreau să joc alături de ei. Vin acasă, acolo unde am început fotbalul. Ce va fi în viitor este greu de spus”.
Read More

PRONOSTICUL ETAPEI

Invitatul rubricii noastre de astăzi este Mărgărit Ciobotaru, considerat drept unul dintre cei mai buni conducători din fotbalul câmpinean. Reamintim că de numele lui se leagă promovarea echipei Unirea Câmpina. Din păcate, drumurile acestuia s-au despărţit de formaţia câmpineană, acesta activând acum la C.S. Cornu, o echipă din campionatul Ligii B Prahova. În opinia acestuia, meciurile restante din etapa a V-a a Ligii A Prahova, se prezintă astfel:

Petrolistul Boldeşti- A.S. Ploieşti 1
C.S.M. Câmpina – C.S. Ceptura 1
C.S.O. Plopeni – A.F.C. Brebu 1
Progresul Drăgăneşti – C.S. Blejoi 1
Brădetul Ştefeşti – Unirea Urlaţi 2
Caraimanul Buşteni – Avântul Măneciu X
Read More

Accidentări în lanţ

Unul dintre absenţii formaţiei băneştene în jocul de sâmbătă a fost Alexandru Bej (foto), cel care în urmă cu o săptămână a suferit o accidentare pe cât de stupidă, pe atât de gravă. Legat de acest eveniment nedorit, Alex ne-a declarat: “În timpul unui antrenament obişnuit, la o ciocnire banală cu un coleg, ghinionul a făcut să-mi fracturez un deget de la mâna stângă. După o examinare mai atentă, medicii m-au supus unei intervenţii chirurgicale, fiind nevoit să i-au o pauză de trei săptămâni”. Şi cum accidentările au devenit se pare o specialitate a casei în cadrul formaţiei C.S. Băneşti, în timpul partidei de sâmbătă, contra Chimiei Brazi, mijlocaşul Ursea s-a ales cu ochiul stâng tumefiat în urma unei obişnuite faze de joc. Acuzând probleme de vedere, acesta a fost transportat de urgenţă la spital, mai întâi la Câmpina şi apoi la Ploieşti. După intervenţia medicilor, starea jucătorului a revenit la normal, el fiind acum în afara oricărui pericol.
Read More

Marţi avem restanţe la Liga A Prahova

Conducerea A.J.F. - ului a stabilit datele de disputare a restanţelor aferente etapei a V-a. Astfel, de la ora 17.00 sunt programate următoarele meciuri:
Petrolistul Boldeşti- A.S. Ploieşti
Arbitri: Piciu  Laurenţiu - Nuţu Robert, Lefter Cristian
Observator: Pascu Ion
C.S.M. Câmpina – C.S. Ceptura
Arbitri: Safta Mihai - Damian  Cristinel, Călin Dorin
Observator: Negoită Tudor
C.S.O. Plopeni – A.F.C. Brebu
Arbitri: Bîrziloiu  Doralin - Ionică  Alin, Crăciun  Mădălina
Observator: Niţă Constantin
Progresul Drăgăneşti – C.S. Blejoi
Arbitri: Oprea Ovidiu (foto) - Mateescu Emil, Nistor  Sorin
Observator: Firică Costin
Brădetul Ştefeşti – Unirea Urlaţi
Arbitri: Căunei Viorel - Pantilie  Dragoş, Gheorghe  Ionuţ
Observator: Notaru Traian
Caraimanul Buşteni – Avântul Măneciu
Arbitri: Zahiu  Bogdan - Vizitiu  Mihai, Florea Bianca
Observator: Frăţilă Răzvan
Read More

Rezultate, Liga B Prahova, et. 6

Petrolul Băicoi - Vulturii Proviţa de Sus 1-8

Prahova Nedelea - A.S. Tufeni 1-1

C.S. Cornu - C.I.S. Tăriceni 3-1

N.G. Brătăşanca - Viitorul P. Burchi 4-2

Tricolor Varniţa - C.S. Valea Doftanei 1-1

● A.F.C. Filipesti - Cetatea Coada Izvor 0-3

Victoria Bordeni – Carpaţi Sinaia 3-0

Unirea Cocorăşti Colţ – A.S. Mislea 0-1
Read More

Rezultate finale, Liga A Prahova, Et. 8

C.S.O. Plopeni- Progresul Drăgăneşti 1-1

C.S. Băneşti – Chimia Brazi 2-1

C.S. Blejoi – Petrolistul Boldeşti 1-1

A.F.C. Brebu – Brădetul Ştefeşti 5-1

Unirea Urlaţi – C.S.M. Câmpina 1-1

Avântul Măneciu – Voinţa V. Părului 9-2

A.S. Ploieşti – Caraimanul Buşteni 4-0

C.S. Ceptura – Astra II Ploieşti 4-2

C.S. Păuleşti – Precizia Breaza 5-0
Read More

Stăncioiu îşi critică dur jucătorii

Dacă luăm în calcul optimismul antrenorului Florin Stăncioiu (foto), prin declaraţia sa, acesta afirmând că, “Vrem să facem o figură frumoasă la Cisnădie!”, înfrângerea şi mai ales proporţiile scorului au darul să surprindă.
Pentru mulţi, eşecul sever administrat formaţiei Unirea Câmpina, în deplasarea de vineri, a reprezentat un mare semn de întrebare. Întrebat despre cauzele acestui eşec neaşteptat, cunoscutul antrenor câmpinean s-a arătat total nemulţumit de ceea ce s-a întâmplat cu elevii săi în acel meci, declarând: “Sunt foarte supărat pe jucători în condiţiile în care am pregătit jocul foarte bine. Am avut antrenamente specifice, am avut vizionări video a formaţiei adverse, s-a plecat cu o zi înainte şi cu toate astea, rezultatul a fost unul negativ. Din păcate, jucătorii atât cei mai vechi, cât şi cei mai noi nu înţeleg că fără determinare, fără ambiţie nu se poate. Mâine voi avea o şedinţă dură cu ei pentru că altfel vor avea probleme mari. Sancţiunile se vor aplica conform regulamentului nostru”. Legat de următoarea perioadă, în care Unirea nu va juca două etape, oficialul câmpinean a ţinut să precizeze că, “vom avea 2-3 meciuri de pregătire cu echipe care stau la fel ca noi şi sper să ne redresăm. Sigur, obiectivul este locul 7 dar nu-mi convine atitudinea jucătorilor. Eu am spus la începutul campionatului că vreau să umplu stadionul dar cum să vină lumea dacă văd nişte “mortăciuni” pe teren. Eu spun că am de a face cu fotbalişti maturi, care au ceva experienţă şi le cer în primul rând determinare. Nu se poate, jucători ca Şandru şi Catană sunt sub orice critică la această oră”.
Read More

A.F.C. Brebu – Brădetul Ştefeşti 5-1

Şirul victoriilor pentru echipa condusă de Robert Săvulescu şi Valentin Bunea a continuat sâmbătă după amiază, victimă fiind de această dată formaţia Brădetul Ştefeşti. Fotbaliştii brebeni au fost din nou vioara întâi însă nu este mai puţin adevărat că replica adversarilor a lăsat mult de dorit.
Totuşi, de câteva etape A.F.C.-ul joacă altceva şi acest lucru se vede atât pe teren, cât şi pe tabela de marcaj. Faptul că jucătorii vin la antrenamente, răspund la comenzi, aşa cum afirma recent “principalul” Săvulescu, face ca şi jocul echipei să crească în calitate. Aşa s-a întâmplat şi contra celor de la Ştefeşti unde gazdele au făcut legea pe tot parcursul partidei. Superiori la toate capitolele, brebenii au perforat în cinci rânduri poarta adversă prin: Motoroiu (foto), Grigore, Marcu şi Voinea de două ori. În privinţa acestui ultim jucător, antrenorul Săvulescu are numai cuvinte de laudă, comparându-l într-un fel cu Andi Ştefan, un alt elev de al său care în urmă cu ceva timp, impresiona în primul rând la capitolul eficacitate.
În acest joc, primul “11” brebean a avut următoarea configuraţie: Stănulescu (cpt) – Zamfir, Savu, G. Radu, Durbac, Niţă, Grigore, Marcu, Bunea, Motoroiu, Voinea. Au mai fost folosiţi: D. Ciobotaru, M. Dragomir, Moraru şi I. Lucian.
Antrenori: Robert Săvulescu şi Valentin Bunea.
În continuare, programul grupării din Brebu se anunţă unul destul de dificil, urmând ca marţi după amiază, să se deplaseze la Plopeni iar duminică dimineaţă să ia cap compas, stadionul din Breaza.
Read More