Unii în vacanţă, alţii la muncă

Chiar dacă este vacanţă, directorul tehnic al formaţiei Unirea Câmpina, Ion „Coco” Cojocaru (foto) este conectat şi în această perioadă la problemele fotbalistice care inevitabil apar odată cu promovarea echipei sale. ”Lotul se va reuni pe data de 9 iulie cu aceaşi bancă tehnică. Sigur, despre tot ce înseamnă componenţa lotului este prea devreme să ne pronunţăm. Oricum, avem în vedere o serie de jucători dar mai întâi trebuie să vedem cum stăm şi din punct de vedere financiar. În Liga a III-a, regulamentul prevede să ai obligatoriu în teren, pe toată durata partidei, trei jucători sub 21 de ani. Programul de pregătire va cuprinde printre altele şi un cantonament montan şi evident, multe meciuri amicale” a precizat Cojocaru. Întrebat dacă în conjunctura actuală a fotbalului câmpinean, Unirea este interesată de unii dintre fotbaliştii C.S.M.-ului, cunoscutul tehnician a spus că, ”sigur, ne dorim câţiva fotbalişti de la C.S.M. dar numai după ce această grupare îşi va clarifica situaţia în care se află. Nu am bătut palma cu nici un jucător deocamdată, aşa că anumite zvonuri despre X sau Y nu sunt fondate. Noi urmărim să întărim echipa în primul rând cu jucători din zonă pentru că aşa este normal”
Read More

În aşteptare

Pentru Octavian Gânju (foto), nimeni altul decât căpitanul C.S.M. – ului, aceste zile de vacanţă sunt binevenite, după un sezon extenuant în care echipa sa a avut un parcurs remarcabil. Desigur, multe formaţii şi-ar dori să aibă în lot un asemenea jucător, circulând destule zvonuri în această perioadă pe seama sa. Legat de acest capitol el a ţinut să precizeze: ”La această oră sunt sub contract cu C.S.M. – ul şi pot să spun că nimeni nu m-a contactat în aceste zile. Sper ca situaţia echipei mele să se clarifice cât mai curând şi atunci vom vedea ce va fi”
Read More

La mulţi ani, Marcel !

Unul dintre cei mai apreciaţi arbitrii prahoveni este ploieşteanul Marcel Marin, care astăzi împlineşte 46 de ani. Pe această cale, fotbalcampinean.blogspot.com îi urează un călduros „La Mulţi Ani!” şi cât mai multe succese în plan fotbalistic.
Read More

Germania – Italia 1 - 2

Stadion: “Naţional Stadium” – Varsovia
După un început în forţă al panzerului german, elevii lui Prandelli au făcut linişte pe stadion prin cele două goluri înscrise de Balotelli. În repriza secundă, angrenajul italian a funcţionat foarte bine şi chiar dacă în prelungiri Bufon a primit un gol din penalty, victoria este una meritată şi duminică se anunţă o finală de zile mari
Scor final 1-2
-Min. 20 0-1 Casano centrează de pe banda stângă şi Balotelli reia din 6 metri cu capul în plasa porţii lui Neuer.
-Min. 35 0-2 Mario Balotelli reuşeşte dubla cu un şut în forţă
-Min.90+2 1-2 Ozil transforma o lovitură de la 11 metri
GERMANIA: Neuer - J. Boateng, Hummels, Badstuber, Lahm - Schweinsteiger, Khedira - Kroos, Ozil, Podolski - Gomez. Rezerve: Wiese, Zieler, Schmelzer, Howedes, Mertesacker, Gundogan, Schurrle, Muller, Bender, Gotze, Reus, Klose. Antrenor: Joachim Low
ITALIA: Buffon - Balzaretti, Barzagli, Bonucci, Chiellini - Marchisio, Pirlo, De Rossi, Montolivo - Balotelli, Cassano. Rezerve: Sirigu, De Sanctis, Ogbonna, Abate, Motta, Giaccherini, Diamanti, Nocerino, Di Natale, Borini, Giovinco. Antrenor: Cesare Prandelli.
Arbitrii: Stephane Lannoy - Frederic Cano, Michael Annonier (toţi trei din Franţa)

foto:www.ziare.com
foto:www.ziare.com

foto:www.ziare.com
foto:www.ziare.com
Read More

PROGRAM EURO 2012 – 28 iunie

În cea de a doua semifinală se vor înfrunta reprezentativele Germaniei şi Italiei. Partida se va disputa, pe “Naţional Stadium” din Varşovia şi va putea fi urmărită pe micul ecran (TVR 1), începând cu ora 21,45.
Read More

Portugalia - Spania 2-4 dupa penalty-uri!

Stadion: “DonBass Arenă” - Donetk
Poate miza prea mare, poate oboseala acumulată de a lungul întregului sezon a făcut ca în prima repriză cele două echipe să ofere puţine faze de poartă. În partea a doua a jocului scenariul a fost acelaşi şi s-a ajuns la loteria penalty-urilor.
Scor final 2-4
Portugalia: Rui Patrício - Pereira, Pepe, Bruno Alves, Coentrão - Miguel Veloso, Râul Meireles, Moutinho - Nani, Cristiano Ronaldo, Almeida
Rezerve: Eduardo, Beto, Costă, Rolando, Lopes, Custodio, Quaresma, Micael, Viana, Oliveira, Varela, Postiga.
Antrenor: Paulo Bento
Spania: Casillas - Arbeloa, Piqué, Ramos, Albă - Busquets, Xabi Alonso, Xavi - Iniesta, Silvă, Negredo
Rezerve: Valdes, Reina, Albiol, Martinez, Juanfran, Fabregas, Cazorla, Navas, Pedro Rodriguez, Torres, Mată, Llorente
Antrenor: Vicente del Bosque
Arbitrii: Cuneyt Cakir - Bahattin Duran, Tarik Ongun (toţi trei dinTurcia)


foto:www.ziare.ro
foto:www.ziare.ro

foto:www.ziare.ro
Read More

Atenţie Unirea!

Recent, Federaţia Română de Fotbal a trimis un ultimatum grupărilor sportive de drept public pentru ca până la data de 1 iulie, acestea să fie organizate ca persoane juridice de drept privat. Neîndeplinirea acestei cerinţe va conduce la dezafiliere, deci nu vor mai putea activa în eşalonul fotbalistic din care fac parte. Această situaţie o întâlnim şi la câteva dintre divizionarele prahovene ce activează în Liga a III-a naţională. Printre acestea se afla şi Unirea Câmpina, echipă al cărui buget se bazează pe bani publici. În mod sigur, această măsură va complica lucrurile, în condiţiile în care de regulă banii erau folosiţi pentru plata salariilor fotbaliştilor şi angajaţii cluburilor, pentru onorarea contractelor şi plata primelor de joc.
Read More

Cine vine, cine pleacă!

Lăsaţi pe drumuri, mulţi dintre fotbaliştii C.S.M. – ului vor căuta în această perioadă să-şi găsească noi locuri de muncă. Se pare că una dintre echipele care va înregimenta o parte dintre aceştia ar putea fi C.S. Băneşti – Urleta. Grigoraş, Bej, Budileanu (foto), Lepădatu sunt numai câteva nume la care s-ar putea adăuga numele unui cunoscut antrenor câmpinean. Cine să fie, cine să fie? Nici A.F.C.-ul din Brebu nu va sta cu mâinile în sân. Pe lângă Sabin Dârstaru, în eventualitatea plecării atacantului Vali Anghel, se doreşte înlocuirea acestuia cu Ştefan Hromei.
Read More

Abonamente la mare căutare

Chiar dacă mai este ceva timp până la debutul noului sezon din Liga I naţională, casele de bilete (foto:adevarul.ro) ale stadionului ”Ilie Oană” au fost luate cu asalt de către iubitorii de fotbal ploieşteni. Astfel, conform site-ului clubului F.C. Petrolul, în primele zile s-au vândut peste 1000 de abonamente dar numărul acesta în mod sigur va creşte în următoarea perioadă de timp. Iată preţurile abonamentelor valabile pentru tot campionatul 2012/2013:
- 150 lei (peluze)
- 290 lei (Tribuna a II-a)
- 430 lei (Tribuna I)
- 720 lei (Tribuna 0)
Read More

MECIUL ZILEI - EURO 2012 – 27 IUNIE

Mult a fost, puţin a rămas şi iată că astăzi EURO 2012 programează prima semifinală. Se întâlnesc două echipe care practică un fotbal tehnic, plin de spectacol. Unul dintre punctele de atracţie ale acestei confruntări îl va constitui prezenţa pe gazon a lui Ronaldo, fotbalistul momentului din Europa. Va reuşi acesta să-şi învingă colegii de campionat?, iată o întrebare la care vom afla răspuns în această seară. Aşadar, de la ora 21,45 (TVR 1), pe stadionul “Donbass Arena” din Donetk, se vor afla faţă în faţă reprezentativele Portugaliei şi Spaniei.
Read More

Mugurel Negreanu: ”Mi se pare o bătaie de joc”

Unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti câmpineni, ale cărui calităţi au atras şi încântat de multe ori privirile spectatorilor din tribune, este Mugurel Negreanu. Din păcate, în urmă cu câteva luni acesta a suferit un accident foarte grav, pe terenul de fotbal, medicii fiind sceptici în privinţa posibilităţii de a-şi continua cariera de fotbalist.
-În primul rând cum te mai simţi?
-Din punct de vedere fizic mă simt mult mai bine pentru că fac recuperare la clinica “Victor Babeş” din Bucureşti. Problema este că acele inele de la coloană, care sunt deplasate, nu vor mai fi cum au fost. Deci este mai mult vorba despre o ameliorare, medicii spunând că este o chestiune de timp iar în cele din urmă voi ajunge tot la o intervenţie chirurgicală.
-Apropo, atunci ai avut presentimentul că nu trebuia să evoluezi în acel meci de pregătire?
-Cum să nu simţi când urma să jucăm pe un teren impracticabil. Gazonul era îngheţat după care gheaţa s-a topit, apa era foarte rece iar noi nu mai simţeam picioarele. Ştiu că toţi am discutat să nu jucăm acel meci dar cineva nu a fost de acord. Evident, noi ca jucători am fost nevoiţi să intrăm pe gazon. Poate că aşa a fost să fie.
-La momentul respectiv ai declarat în mass media că practic ai fost aproape uitat pe un pat de spital de către conducătorii C.S.M.-ului. Este adevărat?
-Până în momentul când au apărut acele articole în presa judeţeană şi cea centrală, chiar aşa a fost. Atunci mi-au spus că stric imaginea politică a preşedintelui de la C.S.M. care va candida în alegeri. Imediat situaţia s-a schimbat şi am ajuns la Spitalul Militar din Bucureşti şi apoi timp de trei luni mi-au plătit abonamentul la recuperare. După aceea nu mi s-a mai plătit şi nici întrebat de această recuperare pe care trebuie să o fac ani de zile. Asta este, nu am pretenţii.
-Este un caracter dificil Mugurel Negreanu? Te întreb pentru faptul că nu ai fost un jucător statornic. Ai schimbat multe echipe.
-Eu afirm că sunt un caracter corect şi nici un om în lumea asta nu este obligat să stea într-un loc în care oamenii lasă de dorit. Din această cauză am schimbat mai multe echipe. Din cauza unor oameni care vor să te păcălească la bani, care se comportă mizerabil. Uitaţi-vă că la C.S.M. sunt de doi ani de zile, deci nu am stat o jumătate de sezon, şi în nici un caz nu pot fi etichetat ca fiind un caracter dificil. În campionatul trecut am fost golgheter şi am purtat şi banderola de căpitan de echipă dar se pare că totul a fost în zadar.
-Cum ai primit vestea că tu şi colegii tăi sunteţi puşi pe liber, în condiţiile în care C.S.M.-ul se retrage din cursă?
-În cazul meu eram conştient că nu mai aveau nevoie de mine dar pentru ceilalţi colegi din echipă mi se pare o bătaie de joc. Nu este în regulă nici pentru oamenii care veneau la meciuri. S-a făcut imn, site şi acum s-a dus totul de râpă.
-Colegii tăi aveau serviciu s-au erau plătiţi în funcţie de rezultate?
-Fiecare avea un salariu. Primele nu s-au mai dat de un an de zile iar unii dintre băieţi erau şi angajaţi.
-Cum comentezi faptul că dealungul campionatului trecut mulţi dintre colegii tăi de la C.S.M. nu doreau să “iasă” în mass media?
-De teamă. Unii au o situaţie modestă şi poate pentru ei, trei -patru milioane acolo, însemnau ceva.
-În ce direcţie crezi că va evolua fotbalul câmpinean?
-Ce pot să spun? Din punctul meu de vedere, pe o parte a câştigat. Există acum o echipă de liga a III-a naţională. Dar ca o lege a compensaţiei, iată ce se întâmplă cu C.S.M.
-Şi o ultimă întrebare. Ce-ţi propui pentru viitor?
-Firesc, îmi doresc să fiu sănătos şi sper ca oamenii să fie mai buni.
Read More

La mulţi ani, Tibi !

Tibi Ionescu, talentatul portar al Unirii Câmpina, împlineşte astăzi 27 de ani. Pe această cale, conducerea clubului, colegii şi prietenii, alături de fotbalcampinean.blogspot.com îi urează un călduros „La Mulţi Ani!” şi cât mai multe prezenţe pe gazon.
Read More

Fotbalul judeţean a intrat în vacanţă

La finele săptămânii trecute cortina s-a lăsat pentru o perioadă ceva mai lungă peste fotbalul patronat de A.J.F.-ul prahovean, stabilindu-se totodată şi echipele care au obţinut dreptul de promovare. Din Liga C, şase formaţii vor face pasul spre eşalonul imediat următor. Acestea sunt: Rapid Sălciile şi Tineretul Berceni din Seria Mizil, A.S. Tufeni şi Avântul Bertea din Seria Slănic şi Viitorul Pisculeşti, respectiv Viitorul Crivina din Seria Ploieşti. Din următorul eşalon fotbalistic, adică Liga B, vor ”zbura” spre înălţimi formaţiile Precizia Breaza, Gloria Plopu şi Brădetul Ştefeşti iar cea de a patra echipă va fi desemnată în urma unui baraj ce cuprinde numele formaţiilor: Unirea Cocorăşti Colţ, Voinţa Vadu Părului şi A.S. Găzarul Surani. Puţin mai sus, mai precis în Liga A, apele sunt încă tulburi. Dacă Unirea Câmpina a promovat în Liga a III-a naţională, pe la colţuri se aude că alte două grupări nu vor mai activa pe prima scenă fotbalistică. Dacă patronul Vispeştiului şi-a manifestat dorinţa, pe un post TV, de a cumpăra un loc în Liga a III-a, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu C.S.M.-ul câmpinean. Ca şi pe parcursul campionatului, conducătorii acestei formaţii nu sunt în stare să organizeze o conferinţă de presă în care să spună lucrurilor pe nume. Una peste alta, se pare că ne aşteaptă un campionat mult mai slab faţă de cel precedent.
Read More

Andrei Ionescu vrea promovarea

La finalul acestei ediţii de campionat, tânărul antrenor Andrei Ionescu (foto) de la C.S. Cornu ne-a declarat: “Chiar dacă am terminat, undeva, la jumătatea clasamentului, pot să spun că sunt mulţumit pentru faptul că am reuşit până acum să formez o echipă cu câţiva jucători valoroşi. Radu Burlacu şi Alin Vane, două piese grele, vor continua alături de noi. Deasemenea, sper ca până pe 7 iulie, dată când vom începe pregătirile, să mai aduc 3-4 jucători. Am deja câteva nume în vizor de la echipele din Breaza, Ariceşti şi C.S.M. Câmpina. Avem sprijinul primăriei şi sper ca din toamnă să jucăm pe noul stadion care este aproape de finalizare. Aşadar, visul nostru este să revenim pe prima scenă fotbalistică a judeţului”.
Read More

C.S. Cornu – Petrolul Băicoi 7-2 (6-0)


După egalul din intermediara de miercuri, scor 1-1, de la Nedelea, elevii antrenorului Andrei Ionescu şi-au luat la revedere de la proprii suporteri cu o victorie. A fost etapa cu numărul 34 a Ligii B Prahova, ultima, în care fotbaliştii corneni au primit vizita colegilor lor de la Petrolul Băicoi. Gazdele au avut o misiune uşoară, prin golurile marcate de R. Burlacu, Drăgoi (2), Duţă (3), I. Lucian, scorul scutindu-ne de alte comentarii. Urmează o vacanţă bine meritată după care, conform dorinţelor iubitorilor de fotbal locali, proiectul C.S. Cornu va începe să funcţioneze.
Read More

Primul meci, prima victorie

Prima partidă de verificare pe care elevii lui Mircea Rednic au susţinut-o la finalul cantonamentului programat în aceste zile la Mogoşoaia, s-a încheiat cu scorul 8-1, victime fiind jucătorii de la formaţia A.C.S. Progresul Cernica, (foto:fcpetrolul.ro)recent promovată în Liga a III-a naţională. Pentru lupi au înscris: Younes, Hoban, Marinescu, Cristea, Grozav, Achim, Morar şi M. Roman. În primul mitan, F.C. Petrolul a aliniat următoarea distribuţie: Povilas – Popa, Galamaz, Bikana, Grecu –Opriţa, Marinescu, Hoban, Cristea – Younes, M. Roman, iar în actul secund au intrat Hamutovski (Bornescu) – Achim, Neag, Szukala, Guilherme – Boudjemaa, Mustivar, Cristescu, Morar – Grozav, Buhuşi (M. Roman).






Read More

Breaza revine în prim plan

Una dintre echipele care a atras atenţia în mod deosebit a fost de departe, Precizia Breaza. Câştigând seria din care a făcut parte într-o manieră categorică, fotbaliştii din Breaza au promovat în Liga A Prahova cu gânduri mari. Împletind experienţa unor cunoscuţi jucători cu elanul şi tinereţea celor mai tineri, gruparea brezeană va avea un cuvânt greu de spus la nivelul primei scene fotbalistice a judeţului nostru. În plus, baza sportivă de care dispune şi suporterii săi vor constitui un adevărat punct de atracţie pentru iubitorii fotbalului din judeţul nostru.
Conducere:
-Preşedinte: Laurenţiu-Costin Urdea
-Vicepreşedinte: Stefan Herescu
-Preşedinte de onoare: Nicolae Ferăstrăeru
-Ofițer de presă: Antonio Istrate
Staff tehnic:
-Antrenor principal: Cornel VASILESCU
-Antrenor secund-jucător: Robert ISTRATI
Lot de jucători:
-Portari: Andrei BLIDARU, Stefan HERESCU, Dragoş VOINEA
-Fundaşi: Andrei CÎRSTEI, Bogdan CAZAN, Gabriel BOROS, Alexandru BRÂNZEA, Andrei SOREANU, Aurel BĂDĂRĂU, Florin VOINEA, Adrian PAVEL, Florin VASILE
-Mijlocaşi: Andrei DURICU, Codruţ COJOCARU, Mugurel GOGĂ, Marius DINOIU, Alin DUMITRU, Alexandru MOTOROIU
-Atacanţi: Marius DUMITRU, Valentin URDEA, Iustin SOVĂIALĂ, Bogdan IONESCU, Robert ISTRATI
Read More

MECIUL ZILEI - EURO 2012 – 24 IUNIE

De la ora 21,45 se va disputa pe stadionul “Olympic Stadium” (foto) din Kiev meciul dintre reprezentativele Angliei şi Italiei (TVR 1)
Read More

Odihnă pentru Costin Plăvache şi elevii săi

Trecut prin multe dispute fotbalistice, atât ca jucător cât şi ca antrenor, Costin Plăvache (foto) a reuşit o nouă performanţă şi anume, o nouă promovare, de această dată cu Unirea Câmpina. După euforia acestui frumos succes, Costin ne-a declarat: “Meciul contra fotbaliştilor de la Chitila nu a fost deloc uşor. Adversarii noştri au fost mai proaspeţi ca noi în anumite momente ale jocului. Nu este mai puţin adevărat că echipa mea, care meci de meci, de-a lungul campionatului trecut a jucat în aceaşi formulă, a acumulat o anumită stare de oboseală. Una peste alta am avut un arbitraj corect iar suporterii noştri, cărora le mulţumesc şi pe această cale, ne-au susţinut în permanenţă”. Întrebat ce va urma, acesta ne-a spus că “este nevoie de câteva zile de odihnă şi după aceea să stabilim programul pentru a ataca sezonul viitor. În jurul datei de 9 iulie vom suna adunarea şi sper ca până atunci să vedem şi ce strategie vom fixa.”
Read More

MECIUL ZILEI - EURO 2012 – 23 IUNIE

De la ora 21,45 se va disputa pe stadionul “Donbass Arena” din Donetk meciul dintre reprezentativele Spaniei şi Frantei (TVR 1)
Read More

Radu Dinu este optimist

La fel ca şi în alle situaţii pe care le întâlnim în aceste zile, multe echipe stau în aşteptare pentru a vedea ce le va rezerva viitorul. Cum acestea sunt legate de banii primăriilor iar noii edili nu au fost încă investiţi pe funcţii, este firesc să apară anumite semne de întrebare. Acest lucru este valabil şi pentru C.S. Băneşti - Urleta, formaţie ce activează în Liga A Prahova. Totuşi, preşedintele acestei grupări, Radu Dinu (foto) este optimist, el afirmând că “trăiesc cu speranţa ca noul primar ales împreună cu Consiliul Local al comunei noastre să sprijine în continuare echipa. Săptămâna viitoare voi avea un prim contact cu noii edili şi atunci vom putea începe să stabilim o anumită strategie în vederea abordării noului sezon. Evident, ne dorim în primul rând întărirea lotului, agenda mea deja conţinând numele unor jucători care pot activa sub culorile formaţiei noastre. Deci să mai avem puţină răbdare”.
Read More

MECIUL ZILEI - EURO 2012 – 22 IUNIE

De la ora 21,45 se va disputa pe stadionul “PGE Arena” din Gdansk meciul dintre reprezentativele Germaniei şi Greciei (TVR 1)
Read More

Horia Tiseanu: “Sper din tot sufletul să fie aşa”

Printre suporterii câmpineni prezenţi în tribuna stadionului de la Ştefăneşti, la meciul dintre Unirea şi F.C. Chitila, s-a aflat şi Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina.
-Cum vedeţi performanţa echipei Unirea?
-Da. Unirea a obţinut o promovare care înseamnă foarte mult, dacă privim din mai multe puncte de vedere. Mai întâi, creează o satisfacţie deosebită iubitorilor de fotbal câmpineni care din toamnă îşi vor vedea favoriţii în Liga a III-a naţională. În al doilea rând, mă bucur că Consiliul Local a investit corect, oportun, în echipa de fotbal Unirea, care iată, are rezultate meritorii. Deci a fost totul justificat şi aproape că nici eu nu credeam că ajungem în Liga a III-a.
-Ce va fi în continuare? Primăria va fi alături de echipă ca şi până acum?
-Nu ştiu ce se va întâmpla pentru că în Consiliul Local deocamdată este o alianţă din care face parte şi PNL, adică partid care a susţinut echipa C.S.M. Probabil că există nişte resentimente faţă de echipa Unirea. Acum eu sper că Consiliul Local şi membri PNL vor trece peste aceste resentimente şi vor sprijini normal şi firesc o echipă care merită să-şi continue ascensiunea. Sper din tot sufletul să fie aşa.
-Pe unele canale mass media s-a afirmat că C.S.M.-ul se va desfinţa iar câţiva din jucătorii acestei echipe vor trece la noua echipă a Câmpinei. Cum comentaţi?
-Am auzit despre aceste declaraţii dar sincer nu am înţeles la ce s-a făcut referire. Echipa există. Nu ştiu ce altă echipă nouă trebuie să fie pentru că deja avem o echipă câştigătoare.
-Vedeţi o posibilă colaborare a unor conducători de la C.S.M., la formaţia Unirea?
-Depinde. Din punctul meu de vedere, ca om politic, eu sunt dispus să trec peste accentele neplăcute ale campaniei electorale şi să accept colaborarea şi celor din USL. Aş accepta orice variantă pentru folosul echipei, inclusiv cu sprijinul lui Virgil Guran. Deci cel mai important lucru este să ţinem echipa de fotbal, cea mai bună din Câmpina, şi să lăsăm de o parte pasiunile politice.
Read More

MECIUL ZILEI - EURO 2012 – 21 IUNIE

De la ora 21,45 se va disputa pe stadionul “Naţional Stadium” din Varşovia meciul dintre reprezentativele Cehiei şi Potugaliei (TVR 1)
Read More

Felicitări, Unirea Câmpina!

Victoria fotbaliştilor câmpineni şi implicit prezenţa lor din sezonul viitor în Liga a III –a naţională, a fost posibilă în primul rând datorită unor oameni care au trăit în fenomen şi au pus mult suflet în a realiza acest obiectiv. Deasemenea nu trebuie omis nici sprijinul Primăriei care a contat foarte mult în rezolvarea acestei ecuaţii care s-a numit promovare. Chiar dacă au fost şi unii, cărora nu le-a picat prea bine această performanţă, Unirea a demonstrat că se poate şi în aceste condiţii. Evident, greul de abia acum începe, dar suntem convinşi că această echipă a Câmpinei, în această formulă, poate rezista în Liga a III-a, având alături de ea pe adevăraţii iubitori de fotbal câmpineni care s-au convins încă odată că fotbalul nu înseamnă numai vorbe frumoase şi vise fără acoperire, numai bune de păcălit copii. Este momentul să-i felicităm pe jucători, antrenori şi conducători, şi să le reamintim şi acestora că fotbalul înseamnă în primul rând respect faţă de spectatori, faţă de cei care cred în ei şi meci de meci vin să-i încurajeze.
Read More

Un vis frumos s-a împlinit

F.C. Chitila - Unirea Câmpina 1-2
În această după amiază, pe stadionul din Ştefăneşti, Unirea Câmpina a întâlnit formaţia F.C. Chitila. La capătul unui joc echilibrat, elevii lui Costin Plăvache (foto) au obţinut un frumos succes prin golurile marcate de Ciobanu (`60) şi Cernea (`88), câştigând astfel dreptul ca din sezonul viitor să evolueze în Liga a III-a naţională. Prin această performanţă, Câmpina revine în circuitul competiţional naţional, acolo unde ani de a rândul a reprezentat un adevărat punct de atracţie. Vom reveni cu amănunte.
Read More

Un meci de totul sau nimic

Aşadar, F.C. Chitila şi Unirea Câmpina se vor întâlni în această după amiază, ora, 17,30, într-un joc care va desemna echipa ce va face pasul spre Liga a III-a naţională. Desigur, visul tuturor iubitorilor de fotbal câmpineni este acela ca Unirea să ajungă pe scena celui de al III-lea eşalon fotbalistic al ţării, lucru perfect posibil, ţinând cont de experienţa şi valoarea lotului antrenat de Costin Plăvache şi Marius Palacianu. Aşa cum s-a anunţat, ultima parte de pregătire pentru acest joc s-a desfăşurat în aceste zile la Complexul Olimpic de la Izvorani, acolo unde s-au stabilit ultimele detalii pentru confruntarea de pe stadionul din Stefăneşti. Înaintea acestui dificil examen, antrenorul câmpinean Costin Plăvache se arăta optimist şi încrezător în forţele elevilor săi. În tabăra cealaltă, jucătorii antrenaţi de Petruş Pârvu nu concep decât victoria, având un moral ridicat după victoria obţinută acum câteva zile împotriva echipei A.S. Termo I. Totuşi, în opinia multora, singura problemă pe care o întâmpină această formaţie, este aceea a recâştigării prospeţimii fizice ţinând cont că fotbaliştii din Chitila au avut un program de meciuri, mult mai încărcat decât al adversarilor. Acestea fiind zise, nu ne rămâne decât să aşteptăm un joc bun al fotbaliştilor de la Unirea care în mod sigur vor avea parte de încurajările unor numeroşi suporteri câmpineni care şi-au anunţat prezenţa alături de ei.
Faţă în … faţă

                                 
ECHIPA PROBABILÃ
F.C. Chitila: Alecu - Comsa (cpt), Cristofor, Militaru, Iordache, Boancă, Pisău, Dincă, L. Nicu, Nicolau, Marinescu.

Rezerve:Tudora,Barbu, Grigoroşcuţă, Arsenie,Mânea, Sabou
Antrenor: Petruş Pârvu





ECHIPA PROBABILÃ
Unirea Câmpina: D. Şandru - Zecheru, Neagu (cpt), B. Şandru, Filip, Lambă, A. Stoica, Bărăgan, Cernea, Bica, Ciobanu

Rezerve: T. Ionescu, Coman, Ungureanu, Fl. Stoica, Nichifor, Dobrescu
Antrenori: Costin Plăvache şi Marius Palacianu
Read More

Ziua meciurilor de baraj

Iată programul complet al meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a naţională:
CS MICROBUZUL BOTOŞANI – AS ŞTIINŢA MIROSLAVA
Stadion: “Gura Humorului” (Suceava); Observator: Vasile Popa (Bistriţa)
ACS BUCOVINA FRĂTĂUŢII NOI – CS PROSOMEŞ FELDRU
Stadion: “Comunal” (Porumbeni – Harghita); Observator: Ion Dănciulescu (Târgovişte)
AS BIRUINŢA NEGREŞTI – FCM HUŞI
Stadion: “Letea” (Bacău); Observator: Dan Ionescu (Bucureşti)
CSM MOINEŞTI – SPORTING V. LIEŞTI
Stadion: “Municipal” (Huşi – Vaslui); Observator: Gheorghe Cristoloveanu (Bucureşti)
CS ENERGIA VULTURU – ACS UNIREA CASIMCEA
Stadion: “Ştefan Vrăbioru” (Ianca – Brăila); Observator: Paul Zaharia (Bucureşti)
CS AGIGEA – VENUS INDEPENDENŢA
Stadion: “Municipal” (Slobozia – Ialomiţa); Observator: Ştefan Stana (Bucureşti)
CS VICTORIA TRAIAN – AFC RAPID FETEŞTI
Stadion: “Petrolul” (Berca – Buzău); Observator: Vasile Filimon (Bucureşti)
FC CHITILA - FC UNIREA CÂMPINA
Stadion: “Dumitru Matarau” (Ştefăneşti – Ilfov); Observator: Adrian Rămureanu (Bucureşti)
AFC AVÂNTUL FLOREŞTI – AS PAMIMAI VIDELE
Stadion: “Alpan” (Şotânga – Dâmbovita); Observator: Marian Bucurescu (Bucureşti)
CS GLORIA CORNEŞTI – ACS PROGRESUL CERNICA
Stadion: “Viorel Mateianu” (Boldeşti-Scăieni – Prahova); Observator: Paul Cazan (Bucureşti)
SCM PITEŞTI – CS VIITORUL GRĂDINILE
Stadion: “Treapt” (Horezu – Vâlcea); Observator: Romică Chihaia (Bucureşti)
CS A.S.R.A. APĂ CRAIOVA – CS POSADA PERIŞANI
Stadion: “Jiul” (Rovinari – Gorj); Observator: Sorin Cojocaru (Bucureşti)
CS PETROFAC ŢICLENI – CS MUNCITORUL REŞIŢA
Stadion: “Termo” (Drobeta Turnu Severin – Mehedinţi); Observator: Marcel Paraschiv (Bucureşti)
CS MUNICIPAL LUGOJ – CS PANDURII CERNEŢI
Stadion: “Mircea Chivu” (Reşiţa – Caraş Severin); Observator: Dan Firiţeanu (Reşiţa)
CS ŞOIMII PÂNCOTA – CS VULCAN
Stadion: “CSS Parc” (Blaj – Alba); Observator: Attila Kanyaro (Târgu Mureş)
AS EUROPA ALBA IULIA – CS VULTURII VULTURENI
Stadion: “Iuliu Bodola” (Oradea – Bihor); Observator: Gheorghe Bologan (Oradea)
CSM FĂGĂRAŞ – CSM VAROSI SK MIERCUREA CIUC
Stadion: “Municipal” (Sfântu Gheorghe – Covasna); Observator: Nicolae Pantea (Bucureşti)
CS LACUL URSU MOBILA SOVATA – CS SEVIŞUL ŞELIMBĂR
Stadion: “Park Arena” (Făgăraş – Braşov); Observator: Adrian Mihalcea (Bucureşti)
FC ZAGON – CS UNIREA STÂLPU
Stadion: “Orăşenesc” (Panciu – Vrancea); Observator: Victor Cruceană (Bucureşti)
CS DAMORE TRICOLORUL ALPAREA – SOMEŞ CĂRĂŞEU
Stadion: “Municipal” (Zalău – Sălaj); Observator: Cristian Vasc (Baia Mare)
CS PLIMOB SIGHETU MARMAŢIEI – CS FLACĂRA HALMAŞD
Stadion: “Olimpia” (Satu Mare); Observator: Iosif Vigu (Satu Mare)
Read More

A.F.C.-ul are un nou preşedinte

Recent, în cadrul clubului A.F.C. Brebu a avut loc o şedinţă la care au participat în primul rând toţi membri fondatori ai acestei grupări. Evident, s-a luat în discuţie tot ce s-a întâmplat în stagiunea trecută, când practic echipa nu a mai funcţionat la parametrii aşteptaţi. În linii mari s-a stabilit ca lotul să primească întăriri în această pauză competiţională, un număr de trei jucători aflându-se încă de pe acum în vizorul antrenorului Robert Săvulescu, acesta fiind reconfirmat pentru următorul sezon. Din punct de vedere financiar s-au primit asigurări că nu vor fi probleme, Adrian Ungureanu, noul primar al comunei Brebu arătându-şi disponibilitatea de a susţine echipa. Cel mai important punct al şedinţei l-a constituit stabilirea organigramei la vârf, acolo unde Ionuţ Săcuiu, cel care până acum a avut calitatea de preşedinte, a anunţat că din motive personale renunţă la aceasta. Totuşi, acesta va ocupa funcţia de vicepreşedinte alături de Dan Grigore, iar ca preşedinte al clubului din Brebu a fost ales Cătălin Tănase (foto).
Read More

Ieşire pe uşa din spate

Unul dintre cei mai apreciaţi antrenori câmpineni, Ion Burchi (foto), se află în acest moment fără angajament. Finalul acestui sezon a fost unul destul de trist pentru el. După ce a ratat câştigarea Cupei A.J.F. Prahova, imediat a venit şi decizia prin care Guran i-a spus la revedere. În mod sigur, a fost unul dintre cele mai grele momente pe care fotbalul i le-a oferit, despărţirea de o parte dintre jucătorii pe care i-a avut sub comandă, nefiind deloc plăcută. Dar cum Ionică este o fire luptătoare, suntem convinşi că acesta va avea puterea să o ia de la capăt şi cine ştie, într-o bună zi va activa din nou în fotbalul câmpinean.
Read More

La mulţi ani, Radu Burlacu !

”Gămălie”, aşa cum îi spun prietenii apropiaţi şi nu numai, împlineşte astăzi 24 de ani. Pe această cale, conducerea clubului C.S. Cornu, jucătorii, alături de fotbalcampinean.blogspot.com îi urează un călduros „La Mulţi Ani!” şi cât mai multe prezenţe pe gazon.
Read More

MECIURILE ZILEI - EURO 2012 – 19 IUNIE

De la ora 21,45 se vor disputa două meciuri. Primul, pe “DONBASS ARENA” din Donetk unde se vor întâlni reprezentativele Angliei şi Ucrainei (TVR 1). Cel de al doilea meci va avea loc pe “Olympic Stadium” din Kiev între Suedia şi Franta(TVR 2)
Read More

Unirea este gata de luptă

Sub comanda antrenorilor Costin Plăvache şi Marius Palacianu, lotul echipei Unirea Câmpina este reunit în aceste zile la Izvorani, unde parcurge un program specific de pregătire în vederea meciului de miercuri după amiaza. Ca o noutate, dacă se poate spune aşa, ce s-a vehiculat în urmă cu câteva zile s-a adeverit, doar trăim în fotbalul românesc. Mai marii A.J.F.-ului din judeţul Ilfov au decis ca meciul de baraj să se desfăşoare la Stefăneşti. Legat de acest aspect, preşedintele „Mara” (foto) a declarat că, „chiar nu mai contează aşa mult unde jucăm. Nu avem de parcurs o distanţă prea mare până la stadionul din Stefăneşti, aproximativ 20 de minute. Acum este important că băieţii sunt mobilizaţi la maxim şi fiecare dintre ei îşi doreşte promovarea. Aici avem condiţii foarte bune de pregătire şi putem spune că suntem gata de luptă. Aşadar, sper ca la ora meciului, 17,30, jucătorii noştri să fie întâmpinaţi la ieşirea pe gazon de un număr cât mai mare de suporteri câmpineni.”
Read More

Ce se întâmplă cu C.S.M. –ul?

Venită pe diverse canale media, vestea că C.S.M. –ul câmpinean va trage pe dreapta, poate surprinde sau din contră, întări unele zvonuri care au circulat  în ultimul timp în lumea fotbalului câmpinean. Imposibilitatea de a mai susţine financiar de către unii dintre patronii acestei echipe poate conduce la dispariţia acestui club care în ultimii ani a avut o ascensiune frumoasă. Se pune firesc întrebarea: de ce se întâmplă acum acest lucru? Înainte de a anunţa fotbaliştii să-şi găsească de lucru, normal ar fi ca cei care conduc destinele C.S.M.-ului să iasă în faţă. Oare de ce nu se organizează o conferinţă de presă, să spună lucrurilor pe nume. Site-ul oficial al clubului www.csmcampina.blogspot.ro/ a fost „abandonat” din data de 11 aprilie. De ce atâta lipsă de transparenţă? Declaraţii făcute pe diverse surse, cu o anumită diplomaţie, nu au darul să lămurească pe adevăraţii suporteri câmpineni care iubesc fotbalul. Oare atâta merită aceştia care pe frig, ploaie s-au soare au fost prezenţi pe stadion? Una peste alta, aşa cum este normal, nu ne rămâne decât să aşteptăm o poziţie oficială a conducerii clubului câmpinean (foto). Vom reveni.
Read More

MECIURILE ZILEI - EURO 2012 – 18 IUNIE

De la ora 21,45 se vor disputa două meciuri. Primul, pe “PGE ARENA” din Gdansk unde se vor întâlni reprezentativele Croaţiei şi Spaniei (TVR 1). Cel de al doilea meci va avea loc pe “Municipal Stadium” din Poznan între Italia şi Irlanda(TVR 2)
Read More

Veniţi pe „OZN”

Conform anunţului publicat pe site-ul http://www.fcpetrolul.ro/, începând de vineri, 22 iunie, clubul fanion al judeţului nostru va pune în vânzare abonamentele valabile pentru stagiunea fotbalistică 2012-2013. Acestea vor putea fi procurate de la casele de ticketing ale arenei „Ilie Oană”, deschise zilnic, între orele 10.00-20.00.






PREŢURI ABONAMENTE
-Peluza I 170 lei/campionat 90 lei/tur 100 lei/retur
-Peluza II 170 lei/campionat 90 lei/tur 100 lei/retur
-Tribuna II 350 lei/campionat 185 lei/tur 200 lei/retur
-Tribuna I 490 lei/campionat 255 lei/tur 275 lei/retur
-Tribuna 0 850 lei/campionat 440 lei/tur 460 lei/retur
-Loje 4200 lei/loc/campionat
PREŢURI BILETE
-Peluza I 12 lei
-Peluza II 12 lei
-Tribuna II 25 lei
-Tribuna I 35 lei
-Tribuna 0 60 lei
Read More

MECIURILE ZILEI - EURO 2012 – 17 IUNIE

De la ora 21,45 se vor disputa două meciuri. Primul, pe “Metalist Stadium” din Harkov unde se vor întâlni reprezentativele Portugaliei şi Olandei (TVR 1). Cel de al doilea meci va avea loc pe “Lembert Stadium” din Lvov între Danemarca şi Germania (TVR 2)
Read More

Cupa s-a dus la Blejoi

C.S. Vispeşti Blejoi – C.S.M. Câmpina 4-2 (3-0)

Mult aşteptata finală a Cupei A.J.F. Prahova din acest an a adus faţă în faţă două formaţii care au avut un parcurs remarcabil în campionatul recent încheiat. La capătul unui joc în care experienţa şi valoarea fotbaliştilor antrenaţi de Victor Roşca şi-a spus cuvântul, victoria le-a surâs cu scorul de 4-2. Ultima parte a primei reprize a fost nefastă pentru câmpineni, Bridinel (`30), Catană (`32) şi Onuţ din penalty (`45) punctând de trei ori. Budileanu a redus din diferenţă (`52) însă Catană a lovit din nou în minutul 60. Chiar dacă Blanc (`64) a înscris cel de al doilea gol al câmpinenilor, acesta până la urmă nu a mai avut nici o valoare, mult râvnitul trofeu pus în joc găsindu-şi deja un loc în vitrina clubului C.S. Vispeşti Blejoi (foto:fairplaydeprahova.altphel.ro)
Read More

C.S. Cornu – A.S. Mislea s-a întrerupt în minutul 56

Într-un meci contând pentru etapa cu numărul 32 din cadrul Ligii B Prahova, la Cornu, formaţia gazdă (locul 9) a primit vizita fotbaliştilor de la A.S. Mislea (locul 11). Chiar dacă oaspeţii au deschis rapid scorul din penalty (min 6), prin Postolache, cornenii au întors rezultatul prin două goluri semnate de R. Burlacu (`18) şi Jantea (`32). A venit însă minutul 56, atunci când în urma unei altercaţii între jucători, „centralul” Bogdan Zahiu a eliminat câte un jucător din fiecare echipă. Practic a fost momentul când fotbaliştii oaspeţi au părăsit gazonul, lucru care de regulă conduce la pierderea jocului cu scorul de 3-0. Legat de acest incident, antrenorul formaţiei gazdă, Andrei Ionescu (foto) a declarat: „Este regretabil gestul lui Gratie, care nu trebuia să riposteze în acel moment. Din punctul meu de vedere nu a fost normală retragerea din teren a fotbaliştilor oaspeţi. Arbitrul şi-a făcut datoria, aplicând legea corect, aşa că nu văd de ce acest joc nu ar fi putut continua.” Distribuţia formaţiei C.S. Cornu a fost următoarea: Bucuroiu - Zamfir, Constantinescu, Flaidăr, Diaconu, Băjenaru, Grigore, Gratie, R. Burlacu, Jantea, A. Vane.
Read More

Veniţi la finală!

Ultimul act al competiţiei dotate cu Cupa A.J.F. Prahova se va consuma, astăzi după amiază, ora 17,30, pe stadionul din Strejnic. Faţă în faţă se vor afla două dintre cele mai puternice formaţii din Liga A Prahova. Mai precis, C.S. Vispeşti Blejoi şi C.S.M. Câmpina. Atât antrenorul primei echipe, Victor Roşca, cât şi cel al câmpinenilor, Ion Burchi, au pregătit această confruntare în cele mai mici detalii, partida anunţându-se a fi una foarte disputată. În istoria întâlnirilor directe, două la număr, s-a înregistrat un rezultat de egalitate 0-0 şi o victorie care a aparţinut fotbaliştilor din Blejoi, scor 4-0. Ce va fi acum, rămâne de văzut. În mod sigur, stadionul va înregistra o reţetă mare de public, galeriile fiind şi ele pregătite să facă un spectacol de zile mari.

ECHIPE PROBABILE

C.S. Vispeşti Blejoi:
Manea - Năescu, Popa, Onuţ (cpt), Nincă - Secreţeanu, Cr. Vlad - D. Nae, Bridinel, Radu - Gheorghe
Antrenor: Victor Roşca





C.S.M. Câmpina:
Boşilcă – Bej, Gânju (cpt), G. Radu,  Zăpodean - Burloiu, Ilioiu,  Budileanu,  Stroe -  M. Mihai, Olteanu.
Antrenor: Ion Burchi
Read More

Îsi va motiva Guran jucătorii?

În mod sigur, trofeul pus în joc suscită multe ambiţii şi orgolii din partea celor două grupări care se vor afla astăzi, faţă în faţă, pe stadionul de la Strejnic. Cum echipa omului de afaceri, Adrian Nistoroiu a ratat unul dintre obiectivele stabilite, câştigarea Ligii A Prahova, acum acesta este dispus să-şi premieze jucătorii, oferindu-le 100 de euro pentru victorie. Interesant va fi dacă şi omologul acestuia, Virgil Guran (foto) va introduce adânc mâna în buzunar pentru a-şi motiva jucătorii.
Read More